România în patrimoniul UNESCO

Expoziția de fotografie,  George DUMITRIU

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 25 aprilie 2013 conferința dezbatere România în patrimoniul UNESCO” în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, Forumul Democrat al Germanilor din București și UNESCO România.

La eveniment au participat: Acad. Răzvan Theodorescu,  Atena Groza, expert biodiversitate, Dr. Daniela Popescu, președinte Federația Europeană a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO.

Temele abordate  au fost: cetățile săsești, cetățile secuiești, cetatea Sighișoara, Bucovina, Maramureș, mănăstirile din Moldova, mănăstirea Hurezi, Delta Dunării. Temele reprezintă capitolele albumului cu același titlu aparut în 2012 la Editura Monitorul Oficial, prezentat la  Paris 2012 și la Târgul de carte de la Paris din 2013.

Totodată va fi vernisată expoziția de fotografie aparținînd artistului fotograf  George Dumitriu, unul dintre autorii albumului. În deschidere va fi prezentat instrumentului SYNTHARP de câtre maestrul constructor de orgi Ferdinand STEMMER (Elveția). Au cântat: Robert Nagy și Filip Șerbu.

Coordonator proiect: Aurora Fabritius.

Pămîntul ardelenesc, pecetluit aşa de vădit, în chip cultural, prin sîrguinţa săsească, nu poate fi prea îngust pentru 210.000 de oameni( sașii) care reprezintă cinste, muncă, economie şi simţ pentru dreptate şi ideal. (Nicolae Iorga 1909 Ce sunt şi ce vor saşii din Ardeal”, Editura Cultura neamului românesc, Bucureşti, 1919).

 „Sunt mindru că aparţin unui popor inteligent, care stă pe umerii a trei titani: Eminescu, Iorga şi Caragiale şi care este în realitate o Europă în miniatură”. (Răzvan Theodorescu)

 „Intr-o ţară care este o autentică Europă în miniatură din  perspectiva credinţelor şi a artei, într- ţară unde într-o singură zi poţi descoperi ruine ale unei cetăţi protoistorice, ale unui templu grecesc sau ale unei băi romane, bazilici bizantine, catedrale romanice şi gotice, moschei turceşti, castele din Renaştere, lăcaşuri şi palate baroce, edificii art nouveau şi cubiste, dar şi într-o ţară care este, poate, singura din lume al cărei patrimoniu a fost agresat în timp de pace (anii  70- 80 ai secolului trecut, în apusa epoca totalitară), înscrierea unor monumente naţionale în prestigioasa Listă a patrimoniului mondial UNESCO reprezintă o legitimă satisfacţie. Dar reprezintă, nu mai puţin, şi o foarte mare obligaţie pe care se cade să o invocăm mereu. Monumentele româneşti care figurează pe o asemenea listă sunt unicate ca stil, ca ilustrare a unei epoci istorice, şi faptul că sunt irepetabile le sporeşte exponenţial interesul.”                                                    (Răzvan Theodorescu)   

Patrimoniul

Patrimoniul nostru constituie tot ceea ce ştim despre noi înşine; ceea ce păstrăm este singurul semn în acest sens. Acest semn reprezintă o lumină călăuzitoare în noaptea timpurilor, o lumină care ne ghidează paşii. Conservarea reprezintă instrumentul prin care se realizează această prezervare. Muzeul, ca şi conservarea este un angajament pe care ni-l luăm nu faţă de trecut, ci faţă de viitor.

(Philip Ward   „Conservarea Patrimoniului Cultural, o Cursă Împotriva Trecerii Timpului – The  Getty Conservation Institute, 1986, California)

Albumul trilingv, română, franceză, engleză  ROMÂNIA ÎN PATRIMONIUL UNESCO, apărut sub semnătura autorilor George Dumitriu, Acad. Răzvan Theodorescu şi Atena Groza este o deschidere către universul patrimonial românesc care a izbutit să intre in averea universală. Textul este  excepţional şi foarte bine scris insotit de fotografii remarcabile. Sunt descrise cele 7 situri aflate pe Lista UNESCO – Cetăţile dacice din Munții Orăştiei, Centrul istoric al Sighişoarei, aşezările săseşti cu ziduri fortificate din Transilvania, Bisericile cu pictură murală exterioară din nordul Moldovei, inclusiv Biserica Suceviţa, recent intrată pe această lista şi absentă din albumele existente deja în librării, Mănăstirea Hurezi, Bisericile de lemn din Maramureş şi Delta Dunării. Este o carte care ne reprezinta în faţa străinilor care vor să ne cunoască prin tradiţiile noastre culturale si naturale, cît şi prin repere religioase.”                                                 (Editura Monitorul Oficial, 2012)

 Cetăţile Săseşti

  „ Pentru apărarea creştinătăţii europene au fost fortificate, la sfîrşitul secolului al XV-lea şi imediat după 1500 – ca nicăieri în altă parte, bisericile din Transilvania ale saşilor colonizaţi aici, la poalele Carpaţilor, sosiţi din ţinuturile Flandrei, ale Luxemburgului şi ale Germaniei de Vest în părţile Braşovului, ale Sibiului, ale Albei, edificii cu volume puternice care ritmează un peisaj cu păduri şi coline, ce dăinuie din Evul Mediu pînă astăzi, la Biertan şi la Câlnic, la Dârjiu şi la Prejmer, la Saschiz, la Valea Viilor şi la Viscri.

Siturile de pe lista UNESCO sunt vechi localităţi săseşti şi ele pot fi studiate în primul rînd pentru valorile lor de arhitectură defensivă, dar şi pentru ceea ce, dincolo de acestea, poate fi desluşit ca elemente de istorie politică, socială şi spirituală.

(Răzvan Theodorescu –  albumul  „România în patrimoniul Unesco”)

La întâlnirea Dunării cu Marea Neagră s-a născut cel mai tânăr pământ românesc, un loc în care și-au găsit liniștea și adăpostul nu doar peste 5.500 de specii de plante și animale, dar și o structură etnică ce cuprinde atât români, cât și lipoveni, ruși, ucrainieni, rromi, greci și turci. Medaliată cu bronz la nivel planetar, Delta Dunării nu putea să lipsească din galeria UNESCO a patrimoniului natural și cultural. Fiecare, conștient sau nu, purtăm în noi certitudinea începutului și sfârșitului. Dar ce facem fiecare în timpul dintre aceste certitudini, cum punem în valoare sau distrugem miracolele vieții, este o mare incertitudine care poate duce omenirea de la agonie la extaz sau invers.» (Atena Groza)