Expoziții

afis IlincafinalCurgere

“Viaţa – unul dintre cele mai mari miracole ale acestui univers! Apariţia vieţii pe Pământ este, probabil, cea mai norocoasă – şi mai enigmatică – întâmplare care s-a petrecut pe planeta aceasta, ca un moment special şi probabil limitat în timp în infinita desfăşurare a cosmosului. Pentru noi, fiinţe supuse condiţiei de efemeritate şi conştiente de aceasta, curgerea inexorabilă a vieţii către final are un dramatism aparte, dat de posibilitatea contemplării şi imposibilitatea sustragerii de la curgerea noastră finită către infinitul cel mare. Filosofia, religia şi arta sunt căi prin care oamenii au încercat dintotdeauna să înţeleagă, să accepte şi, eventual, să lase o trecătoare urmă a lor în impasibila desfăşurare a Vieţii.

Menirea mea ca artistă este să oglindesc, pe cât posibil, crâmpeie din fascinanta diversitate a vieţii, încercând să surprind totodată ceva din insesizabila ei mişcare. Sticla este un material potrivit pentru aceasta, pentru că, la fel ca viaţa, poate lua o infinitate de forme, este fragilă, delicată şi incredibil de puternică ” (Cristina Ilinca)

Cristina Ilinca s-a născut în data de 30 octombrie 1967, în Bucureşti. A studiat filologie şi ştiinţe politice (secţia română-franceză) la Universitatea Bucureşti. Cariera sa de artist în sticlă a început în 2007, când a decis să facă o cotitură în viaţa sa, să îşi abandoneze slujba şi să urmeze cursurile Facultăţii de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti, ca apoi să poata lucra ca artist independent. Actualmente lucreaza în propriul său atelier din Bucureşti.

Expoziţii

  • Miracolul vieţii, expoziţie personală de artă a sticlei, galeria Romulus Art, Bucureşti, 2012.
  • Salonul Naţional de Arte Decorative, ediţia a XIII-a, Muzeul Naţional Cotroceni, noiembrie 2012 – 30 ianuarie 2013, Muzeul de Artă, Chişinău: februarie – martie 2013;
  • Bienala Decorative Art 2012, prima ediţie, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, septembrie-octombrie 2012;
  • Salonul sticlei, Galeria Orizont, Bucureşti, mai 2009-2012;
  • Salonul sticlei, Galeria Simeza, Bucureşti, mai 2008.

Cursuri de perfecţionare:

    • ‘Glass casting
    • ‘Glass printing’, Bildwerk Academy Summer School, Frauenau, Germania, iulie 2011 (prof. Andy Owen, Florida Gulf Coast University, SUA).
  • ’,Bildwerk Academy Summer School, Frauenau, Germania, iulie 2009 (prof. Max Jaquard, artist în sticlă, co-fondator al grupului artistic New London Glass, U.K.).

 

Lasă un răspuns