Spectacol de Teatru: „Osânda cărţilor”

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a prezentat în 10.12.2018, ora 18.00 spectacolul de teatru după romanul “Osânda cărţilor” semnat de preotul Bogdan Teleanu.
Piesa de teatru este un puzzle artistic între adevăr și ficţiune. Trei generaţii dintr-o familie de ţărani traversează trei perioade istorice: primul război mondial, marea unire și comunismul, comemorând rădăcinile neamului dar și ale fiecăruia dintre noi. Prin prisma destinului familiei lui Țică ajuns în închisorile comuniste putem vedea istoria fiecăruia dintre noi. Și noi am fi putut fi in locul lui. Sau poate am fost, prin strămoșii noștri.
Cartea este un roman bazat pe o realitate istorică și pe documente oficiale din arhivele CNSAS-ului. Personajele principale sunt străbunicii scriitorului iar întregul roman este închinat soldaţilor din primul război mondial dar și apărătorilor ortodoxiei din vremea regimului ateu-comunist din România. Este zugrăvită o perioadă în care nu se dorea doar osândirea oamenilor, ci și a cărţilor, adică anihilarea totală a memoriei, a trecutului și a viitorului.

Bogdan-Aurel TELEANU (n. 5 august 1975, Zărneşti, Brașov), este preot la biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti, coordonatorul serviciului pentru tineret din cadrul comitetului parohial intitulat „Ateneul Sfântului Pantelimon”, inspector la Biroul de Presă al Patriarhiei Române şi autorul cărţilor „Metaforă şi misiune” (2007), „Fântâna Ortodoxie” (2013), „Opinie şi misiune” (2013) şi „Osânda cărţilor” (2018). A scris mai multe articole, studii şi piese de teatru, dintre care, cele mai cunoscute sunt „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, redenumită ulterior “Brâncovenii” (regia Ivona Boitan) şi “Osânda cărţilor” (regia Simona Pandele), după romanul cu acelaşi nume.
A studiat la: Seminarul Teologic din București (1990 – 1995); Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii Bucureşti, secția Pastorală (1995-1999); Facultatea de Comunicare Socială Instituțională a Universității Pontificale “Santa Croce” din Roma, Italia (octombrie 2000 – iunie 2002); Doctorat – Secția Practică, disciplina Catehetică-Omiletică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii Bucureşti (1999-2005).

Au interpretat actorii: Răzvan Răduță – Țică, Ana Carablais – Elisabeta Beatrice Rubică / Maria Ene – Maria, Simona Pandele – Deținutul Sfânt, Bătrâna, Axel Moustache – Marele Prim Gardian. Costume și scenografie:Cristina Teleanu. Tehnician Sunet – Cristian Satmare. Inginer sunet – Mircea Toma. Regia – Simona Pandele