Sesiunea științifică a Academiei Germano-Române din Baden-Baden

Cu ocazia împlinirii a 20 ani de la înființarea Academiei Germano-Române din Baden-Baden, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Academia Germano-Română din Baden-Baden, organizează luni, 19 septembrie 2022, ora 17.00, Sesiunea științifică a Academiei Germano-Române din Baden-Baden în cadrul căreia vor fi prezentate comunicări referitoare la cultura și civilizația românească, relațiile germano-române de-a lungul timpului, dar și alte teme academice specifice.
Prezintă:
Dr. Valentin Neagu: Sculptori germani în artele plastice din România
Prof. Dr. Narcis Zărnescu: Etică și intelligence
Prof. Dr. Nicolae Brânzea: Mitropolitul Varlaam – ierarh și cărturar
Dr. Emanoil Săvoiu, Dr. Mihai Neagu: Martirii. Procesul Francmasoneriei românești (V)
Dr. Mihai Neagu: Adevărul despre moartea lui Eminescu
Prof. Dr. Ștefan Neagu: Apendicita acută de-a lungul timpului
Dr. Cantemir Mambet: Lucrurile sunt așa cum sunt
Acad. Prof. Dr. Sorin Riga, expert I.T. Dănuț Șerban, C.S.2 Dr. Eugen Vasile: Științele transdisciplinarității și anticipării în opera savantului român Ștefan Odobleja
Dr. Corneliu Vișu: Participarea românească din perioada 2010-2017 la Școala doctorală de științe juridice din Beijing
Mihai Floroiu: Petre Țuțea și încercările destinului: amintiri și întâmplări din închisorile comuniste
Dr. Grigore Bușoi: Guardul sănătății, sub nimbul fastului Duh
Prof. Dr. Thomas Csinta: Corsica nu crede în lacrimi. In memoriam Yvan Colonna (1960-2022)
Academia Germano-Română din Baden-Baden s-a înființat ca asociație germană înscrisă în registrul judecătoriei din Baden-Baden (eingetragene Verein) în 2002, iar anul acesta sărbătorim 20 de ani de existență rodnică. Chiar din primul an de înființare, asociația s-a întărit cu câțiva universitari germani, ca Prof. Dr. Günter Korsch și Erich Falb, care aveau să fie cooptați în al doilea comitet ales al asociației. Numărul membrilor a crescut constant, făcându-se cooptări mai ales din România, românii membri fondatori având toți, cu excepția lui Vaida-Voevod, domiciliul în Germania. Au devenit, mai aproape de zilele noastre, membri ai Academiei Germano-Române din Baden-Baden o serie de academicieni din România, ca profesorii: Leon Dănăilă, Dan și Sorin Riga, Ștefan Neagu, Narcis Zărnescu și alții, unii din aceștia – membri de onoare, alții – membri titulari.
Ceea ce caracterizează Academia Germano-Română din Baden-Baden este, în afară de promovarea științelor, artelor și a prieteniei și colaborării germano-române, o remarcabilă stabilitate organizatorică. Atât președintele Dr. Mihai Neagu, cât și vicepreședintele Franz Jünger au fost realeși de mai multe ori succesiv, în cadrul adunărilor generale de alegeri organizate din trei în trei ani la Baden-Baden.
Asociația s-a implicat în numeroase acțiuni de binefacere în România. Ca și în cadrul altor societăți savante, în Academia Germano-Română din Baden-Baden, pandemia cu covid a îngreunat desfășurarea sesiunilor științifice, asigurând în schimb mai mult timp pentru sporirea temeiniciei realizărilor științifice ale membrilor academiei noastre. (Dr. Valentin Neagu, președinte Academia Germano-Română din Baden-Baden)
Evenimentul se va desfăşura în limba română. Intrarea este liberă. Participarea la eveniment în sistem online: transmiteți un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro. Luni, 19 septembrie 2022, veți primi în timp util link-ul de Zoom pentru conectare la conferința online. Simpozionul va putea fi vizionat și online din 26 septembrie 2022 pe site-ul și pagina de facebook a instituției