Casa de cultură „Friedrich Schiller” a promovat permannt pictura contempoară și a organizat în 07.11.2008 în parteneriat cu Fundația Ileana Mustatza și Asociația ANFDUR vernisajul expoziției de pictură a artstei plastice Feri Tabrisi (Germania). A prezentat: criticul de artă Bogdan Panțu.
„Tablourile artistei Feri Tabrisi nu descriu realitatea exterioara ci pe cea interioara. Ele sunt emoţionale şi vorbesc despre aminti și rea unei patrii considerate pierdute, despre trecut şi despre multitudinea experienţelor individuale. Universul picturii este o parte componentă a unei impresii, care se fixează prin linii, culori şi structuri proprii. Acestea sunt semnele pentru un ieri, un ieri dintr-o ţară indepărtată. Picturile artistei te duc cu gândul la urmele unui trecut în plenitudinea sensibilităţii senzoriale: mirosuri, mâncăruri, culori, sunete şi simboluri sunt asamblate, îmbinate şi redate printr-o asociere neobişnuită a simţurilor. Reflexia propriei culturi ancorate in Aici şi Acum, a patriei adoptive joacă un rol marcant. De aceea tablourile artistei Feri Tabrisi sunt reprezentarea unei expresii a însuşirii şi contopirii a două culturi – ca şi propria-i viaţă prinsă între două lumi. “Nu admit să mi se impună limite!”
(Verena Waldschmidt)
Feri Tabrisi
– 2008 Instalaţie pentru jubileul de 1000 de ani de la Gundelfinger în foyerul primăriei;
– 2007 Instalaţie „Lumina lumii“;
– 2006 Crearea designului pentru sticla de vin „Hamony“;
– 2005/ 2006 Expoziţia („Inspiration Japan“) la muzeul Adelhauser din Freiburg
– 2005 Expoziţie la Muzeul Ehime, Matsuyama, Japonia;
– 2005 Organizarea şi conducerea proiectului de schimb cultural Freiburg- Matsuyama („Kunskoffer Ost- West“);
-2005 Expoziţie de grup la Casa de Cultură „L6“ din Freiburg;
-2004 Membru de onoare la Universitatea Shiraz, Iran, pentru deosebita activitate în domeniul artistic;
-2004 Continuarea proiectului „Kunstkoffer auf Achse“;
-2003 Expoziţie la Centru Cultural („niavaran artistic creations foundation“) la invitaţia Ambasadei Germane din Teheran;
-2003 Expoziţie la Muzeul de Artă Contemporană în Isfahan;
-2003 Organizarea şi conducerea proiectului de schimb cultural Freiburg- Isfahan „Kunstkoffer auf Achse“;
-din 2002 Lucrări expuse la muzeul Parlamentului al Republicii Islamice Iran;
-2002 Expoziţie de grup la muzeul Comunicaţiei din Berlin;
-din 2001 membru activ al Asociaţiei Schimburilor între oraşele partenere Freiburg şi Isfahan; preşedinta cercului de lucru pentru artă şi cultură;
– 2000 Profesor invitat la Academia de vară a Universităţii Witten / Herdecke;
– 2000 Crearea pentru Ambasada Persană a cadoului official de bun venit cu prilejul vizitei preşedintelui iranian Chatami;
– 1999 Publicarea calendarului de artă „Feri Tabrisi – Alte persische Malkunst auf Seide ;
– 1997 Publicarea cărţii „Malerei auf Seide – Alte persische Maltechnik“;
– 1992 Expoziţie în Elveţia / Montreux im Centre de congres et d’exposition;
– din 1989 colaboratoare a secţiei de pedagogie muzeală din Freiburg, Muzeul de Artă Contemporană
– 1987 Ilustaţia cărţii „Violonistul Orb“;
– 1985 Expoziţie la Casa de Cultură din Gießen;
– 1982 Expoziţie la Universitatea Marburg, Muzeul de Arte Plastice;
– De la vârsta de 7 ani a luat lecţii de pictură ;
– S-a născut la Mashhad, Iran