Casa de Cultură „Friedrich Schiller“ a organizat în cadrul ciclului de expozițtii de pictură a artiștilor plastici români contemporani în 24 mai 1999 vernisajul expoziției pictorului Dorin Coltofeanu. A prezentat criticul de artă Corneliu Antim.
Dorin Coltofeanu
-născut la 20 august 1950 la Intorsura Buzăului, județul Covasna;
-1979 – absolvent al Academiei de Arte, secția Pictură, clasa Maestrului Corneliu Baba;
-este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România;
-a participat la toate expozi¡iile municipale și republicane în perioada 1979 – 1998;
-expoziții de grup: Urziceni 1981; The Marlowe Theater, Canterbury 1994; Farrera, Spania 1996; Intorsura Buzåului 1997; Valls D’Àneu, Spania 1998; Sort, Spania 1999;
-expozi¡ii personalale: Academia di Romania, Roma 1986; București – Simeza 1995; București – Orizont 1998. Are lucrări în galerii particulare din Fran¡a, Germania, Spania și SUA.
„Un duh al locurilor plutește peste aceste pânze de mici dimensiuni, îndelung elaborate, un duh uneori apropiat, credem, și de Isarlâk-ul barbian, al momentelor de amiază, când timpul se oprește din scurgerea lui, a ceasurilor de taifas, de taină și visare. Dorin Coltofeanu este un maestru al sugestiei “in absentia”, al impregnării obiectelor alese cu grijă, de o aură magică, prevestitoare și incitantă pentru contemplator. Să le privim cu încântare, ca făcând parte din fiiț¡a noastră secretă.” (Gheorghe Vida)
„Coltofeanu se situează în punctul de unde lumina jubilează egal și în transparențe de o vibrație poetică pe toată întinderea gamei de culoare pe care o folosește. El nu notează impresia optică directă, mult mai radicală în realitate, ci o sublimează într-un soi de ecou al ei prin rafinate valriații cromatice, particularitate ce-l individualizeazå distinct pe Dorin Coltofeanu între pictorii ce-i sunt contemporani. El contemplă realul prin prisma unei alese revelări spirituale; atu-ul său este o poetica infinită de condensare a impulsului senzorial într-un corpus de simboluri și mesaje. Aceasta presupune nu numai comunicarea vizuală deschisă, ci și provocarea unui sistem de relații sensibile, condiționate de o cultură subtextuală a imaginii. Mai ales acestei idei, pictorul i-a rămas fidel și astăzi. In naturile sale statice, Coltofeanu ne demonstrează concepția sa aproape mistică față de obiecte. Pictorul ne propune, prin insolita lui aventură creativă, o filozofie sui-generis “a facerii” continue, precum schimnicul care, în însingurarea lui, este înconjurat de plăsmuiri care, sub vremelnicia unor forme materiale, poartă duhul unei lumi purificate. Este tocmai ceea ce vrea să ne convingă artistul prin pictura sa. O opera¡ie magică, cum ar numi-o André Lhote, prin care materiei îi este îngăduit să vorbească spiritului!” (Corneliu Antim)
