In cadrul tradiției prezentărilor de carte istorică, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (str. Batiştei nr. 15) și Primăria Municipiului București vă invită marți 26 septembrie, 2017, ora 18.30 la prezentarea volumului
De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948-1989), semnat de
- Florian Banu, cuvânt înainte de Mihai Răzvan Ungureanu, apărut la Editura Corint Books, București, 2016.Participă:
Dr. Florian Banu
Dr. Liviu Țăranu
Dr. Cosmin Budeancă
Ilustrația muzicală:
Elena Dincă Velica, soprană
Mădălina Florescu, pian
Coordonatorul proiectului Aurora Fabritius
„Prăbușirea regimurilor comuniste din Europa răsăriteană a facilitat și inaugurarea unor proiecte legate de reconsiderarea critică a trecutului apropiat. In acest context în care s-a dezvoltat un nou discurs istoric, deseori presărat de noile clișee ideologice ale unui anticomunism postcomunist, cercetătorii s-au oprit asupra rolului pe care l-au jucat serviciile secrete. Deschiderea arhivelor a declanșat un adevărat val de studii, dublat de memorii, deseori cu mesaje îndoielnice, scrise atât de victime ale regimului, cât și de reprezentanții săi, inclusiv ofițeri ai poliției secrete. In acest context istoric, est-european, România nu face o excepție. Mai ales după anul 2000, când dosarele întocmite de fosta Securitate au devenit, parţial, accesibile. Au trecut aproape 20 de ani până când s-a publicat și o monografie a Securității (de fapt primul volum, coordonat de Florian Banu și Liviu Țăranu, cercetători la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS – din București). Florian Banu a participat și la publicarea volumului Acțiunea ‚Recuperarea’. Securitatea și emigrarea germanilor din România. 1962-1989. Editura Enciclopedică, București, 2011. De această dată, iată, dedică un studiu amplu serviciului de informații externe în perioada 1948-1989.” (William Totok, Radio Europa Liberă)
„Istoricul Florian Banu (cercetător la CNSAS) a reuşit să realizeze exact ceea ce şi-a propus: „o schiţă istorică a serviciului român de informaţii externe, care să păstreze un echilibru între imaginarul colectiv construit în jurul serviciilor secrete şi structurile şi acţiunile reale derulate în intervalul 1948-1989” (pp. 26-27). După cum a zis de la început, s-a ferit atât de „viziunea conspiraţionistă asupra istoriei”, cât şi de ‚optica pseudo-raţionalistă’. (…. ) Mai întâi, a făcut un istoric al organizării serviciului român de spionaj, parte aridă şi căreia, probabil, mulţi cititori nu îi vor sesiza întreaga importanţă. A urmărit schimbările de statut (după integrarea vechiului Serviciu Special de Informaţii în Securitate, structura a fost direcţie, direcţie generală, departament, centru), cumva relevante pentru atenţia primită din partea regimului şi pentru raporturile (superioritate, inferioritate, cooperare, concurenţă etc.) cu celelalte servicii ale Securităţii. Apoi, a inventariat numeroasele schimbări în organizarea internă (direcţii, servicii, birouri, unităţi independente). Vedem că nici structurile de informaţii nu au scăpat instabilităţii instituţionale tradiţionale. Prima raţiune a reorganizărilor a reprezentat-o eficientizarea sau, cel puţin, dezideratul eficientizării activităţii. Dincolo de aceasta, se poate observa şi un joc cvasipermanent între dorinţa unora de a controla cât mai strict activitatea de intelligence şi dorinţa altora de a o autonomiza”. (Mihai Ghițulescu, Spionajul românesc – dincoace de legendă, Revista Ramuri, nr. 3/2017)
Intrarea este liberă.
