În cadrul evenimentelor dedicate literaturii române, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București (PMB) organizează joi, 23 martie 2023, ora 18.00, conferința Povestea oamenilor care au fost cândva pescăruși, cu lansarea volumelor Izvoare dulci. Antologie de teatru (1992-2022) și Când depărtările vin lângă noi. Teatru, semnate de scriitoarea Clelia IFRIM.
Prezintă:
- Vasile POENARU, director ePublishers, eLiteratura, eDidactica, Editura Coresi
- Clelia IFRIM, scriitoare
- Angelica MOLDOVAN, director Editura Oscar Print
Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS
Dintre toate lucrurile scrise, din tot ceea ce scriu, cel mai uşor scriu teatru. Poate şi pentru că „debutul” meu a fost cu o scenetă scrisă pentru copiii şi oamenii de pe strada mea. Îmi amintesc cortina, o pătură pusă pe frânghia de rufe, legată între un copac verde şi gardul de lemn. Dar, poate cel mai mult, scriu teatru pentru că tatăl meu nu a fost niciodată la teatru. Greutățile vieții nu i-au permis acest lucru. Astăzi îl aştept pentru cel mai frumos spectacol! Ştiu că va veni… (Clelia IFRIM)
Când citisem „Despre îngeri” de Andrei Pleșu, mă înarmasem cu smerită rațiune. Ca să citesc „Faptele îngerilor”, dimpotrivă, am fost nevoit să îmi scot haina rațiunii, pentru a intra în lumea tinerei Tin-Tin și a diafanilor ei prieteni. Aveam să descopăr uluitoarea fantezie a Cleliei Ifrim, suprapusă detalierii palpabilului într-un amalgam ce sublimează rațiunea (…) Citind finalul piesei, mi-am amintit discursul unui ministru de Externe la Fukushima, în 2013, în care se repetau cuvintele „kokoro kara”, adică „din adâncul sufletului”. De aceea înțeleg, poate dincolo de cuvinte, cuibul inimii (kokoro no su), din care izvorăște îndrăzneala scriitoarei de a ieși din cotidian. (Radu ȘERBAN, Ambasador al României în Japonia, 2012-2016)
Am înțeles oferta aceasta şi vom interpreta piesa Cleliei, creând un teatru cu aromă de Noh, infuzată în el. Piesa „Faptele Îngerilor” este mai poetică şi mai plină de elemente abstracte, decât mă aşteptăm. Teatrul Noh, în general, nu descrie scenariul în mod direct, ci preferă să invoce emoții prin expresii metaforice. Se crede că în acest fel se accentuează energia emoțiilor. Piesa Cleliei foloseşte elementele acestea foarte eficace. Cu oraşul salin pe fond, povestea se desfăşoară cu timpul şi memoria suprapuse. Aceste elemente sunt deja caracteristice teatrului Noh. Folosind salina ca un dispozitiv de memorie, sunetul picăturii răsună în inimile noastre. Un sunet al naturii care continuă din antichitate. Ca şi sunetul privighetorii. Sunetul cu care noi ne întâlnim în „trecut” şi în „prezent” există pentru totdeauna în noi înşine. (Yoko UCHITSU, specialistă în Teatrul Noh)
O dramă scrisă de Clelia Ifrim ‒ „Faptele Îngerilor” ‒ sperăm că va fi interpretată pe scenă, cu elemente de teatru Noh, în Japonia. Ca traducător am considerat că metafora trenului şi a gărilor o reprezintă pe Tin-Tin (numele personajului principal), care a plecat din țară acum mulți ani, şi că povestea se petrece atunci când se întoarce, după mult timp. În înțelegerea mea, este probabil un comentariu al societății româneşti actuale. Simțul timpului în această poveste este unic. Ca o piesă a lui Samuel Beckett, aproape totul se petrece în prezent, şi evenimentele se întâmplă independent de timp. Faptul că o piesă atât de specială, unică, a fost creată în România, dovedeşte cum culturile se aseamănă pe tot globul. Acest lucru este foarte uimitor. (Luca TAKAGI, Yokohama, Japonia)
Evenimentul se va desfășura în limba română. Intrarea este liberă. Evenimentul va fi transmis și online prin intermediul platformei ZOOM. Pentru participare în sistem online, transmiteți un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro pentru a primi în timp util link-ul pentru conectare online. Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată din 30.03.2023 pe site-ul și pagina de facebook a instituției. Informații la telefon: 021 319.26.88.