Conferința dezbatere și prezentarea volumului de memorii „BĂTĂLII TRĂDATE? BĂTĂLIA MOLDOVEI (19 – 23 august 1944)”

În cadrul evenimentelor dedicate celor mai însemnate pagini din istoria României,   Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei, nr. 15 organizează marți, 22 februarie 2022, ora 17,30  conferința – dezbatere și prezentarea volumului  de memorii „BĂTĂLII TRĂDATE?  BĂTĂLIA  MOLDOVEI (19 – 23 august 1944)”,  semnat de generalul Hans Friessner, publicat în Germania în anul 1956 și  apărut în anul 2021 în limba română la Editura „Miidecărți”, București.

Prezintă: Dr. Alin SPÂNU,

Dr. Constantin CORNEANU

Participă: Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele FDGR- Regiunea Extracarpatică

Coordonatorul proiectului Aurora FABRITIUS

În vara anului 1944 spațiul românesc a fost un teatru de război în care aliații audevenit adversari, iar inamicii s-au transformat peste noapte în camarazi. Situația complexă în care s-a aflat România a fost analizată din punct de vedere politic și, mai ales, militar. Memorialiștii germani, mai ales cei care au fost actori sau martori ai evenimentelor, și-au scris amintirile sau memoriile începând cu anii `50. Evident, pentru ei România, ca stat aliat, a săvârșit un act de trădare, care a afectat tot flancul sudic european al intereselor celui de-al III-lea Reich.

Cartea generalului Hans Friessner, comandant al Grupului de Armate „Ucraina Sud” (iulie-decembrie 1944), evidențiază starea de spirit a militarilor germani și români, luptele cu sovieticii din 20 august 1944, cu românii din 24 august 1944, retragerea spre Ungaria și problemele cu care s-a confruntat în această perioadă.” (Dr. Alin SPÂNU)

Perioada 2 aprilie – 19 august 1944 s-a concretizat, pe frontul românesc, printr-o acalmie prevestitoare de furtună. Trupele aliate româno-germane aveau să pregătească defensiva consolidând frontul, în timp ce sovieticii, la adăpostul unor incursiuni de cercetare prin luptă şi mici atacuri locale, îşi vor desăvârşi pregătirile pentru marea ofensivă din spaţiul carpato-dunărean. Misiunea Grupului de Armate german „Ucraina de Sud” era de a acoperi teritoriul României şi, îndeosebi, căile de acces spre valea Dunării şi regiunea petroliferă de la Ploieşti; misiune care trebuia îndeplinită prin apărarea liniei principale de luptă ordonate, cu toate mijloacele aflate la dispoziţie, în conformitate cu ordinul lui Hitler din 18 august 1944.

La 2 august 1944, Comandamentul Suprem Sovietic (STAVKA) a ordonat Fronturilor 2 şi 3 Ucrainene să pregătească şi să execute o operaţie ofensivă, în urma căreia să fie zdrobit Grupul de Armate „Ucraina de Sud” şi să fie scoase din război România şi Bulgaria. Planul operaţiei prevedea „încercuirea şi nimicirea printr-un atac concentric în cleşte a Armatei 6 germane în spaţiul Iaşi-Chişinău, zdrobirea Armatei 3 române în spaţiul de la nord-est de Delta Dunării şi – simultan cu acestea – executarea unei lovituri între Siret şi Prut, spre sud, în adâncimea teritoriului României”. În cazul unei rezistenţe inamice, pe aliniamentul Focşani- Nămoloasa-Brăila, linie care poate fi menţinută fără dificultate, după cum opinau aliaţii româno-germani, atacul sovietic se oprea. (Dr. Constantin CORNEANU)

Evenimentul se va desfășura în limba română, intrarea este liberă.

Participarea la eveniment la sediul instituției cu o programare prealabilă: e-mail cultura@casaschiller.ro, info@casaschiller.ro, sau telefon 021.319.26.88. (Sala de conferințe va funcționa la o capacitate maximă de 30% din spațiul disponibil, cu respectarea regulilor de distanțare fizică).

Participarea la eveniment în sistem online: transmiteți un e-mail la  adresa cultura@casaschiller.ro. Marți, 22 februarie 2022 veți primi în timp util link-ul de conectare la conferința online. Informații la telefon 021.319.26.88

Accesul publicului se va face cu respectarea reglementărilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2: Adeverință de vaccinare (10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare); Certificat de Concediu medical Seria CCMAO (perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi după confirmarea infectării); Test RT-PCR (rezultat negativ nu mai vechi de 72 de ore); masca este obligatorie.

Conferința va putea fi vizionată și online din 28.02.2022 pe site-ul și pagina de facebook a instituției