CONFERINȚA DEZBATERE PREZENȚA ETNICILOR GERMANI ÎN BASARABIA ȘI DOBROGEA

  1. CONFERINȚA DEZBATERE PREZENȚA ETNICILOR GERMANI ÎN BASARABIA ȘI DOBROGEA
  2. Prof. univ. dr. ALIN SPÂNU, dr. FLORIAN BANU

    Dr. KLAUS FABRITIUS

    Continuând tradiția prezentării istoriei și civilizației etnicilor germani de pe teritoriul României, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în  13 februarie 2020 conferința dezbatere privind Prezența Etnicilor Germani în Basarabia și Dobrogea, cu prezentarea unor documente arhivistice. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu F.D.G.R. – Regiunea Extracarpatică și F.D.G.R. București.

    Au prezentat: prof. univ. dr. Alin Spânu, Universitatea București, Facultatea de Istorie dr. Florian Banu, consilier superior, C.N.S.A.S. dr. Klaus Fabritius, Președintele F.D.G.R. – Regiunea Extracarpatică.

    A participat: Cristiane Gertrud Cosmatu, D.R.I, Guvernul României.

    lustrația muzicală: Orchestra de suflători Karpaten Show, dirijor Hans Groza.Coodonatorul proiectului: Aurora Fabritius.

    „Evoluţia minorităţii germane din spaţiul românesc a făcut obiectul unor cercetări şi analize temeinice materializate în articole, studii şi lucrări de sine stătătoare. Evident, cele mai multe se referă la spaţiul transilvan, acolo unde există o continuitate şi o dezvoltare constantă a etnicilor germani şi cu deosebire la activitatea Grupului Etnic German în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cei mai noi colonişti germani în spaţiul românesc au fost cei stabiliţi în sudul Basarabiei după campania lui Napoleon în Rusia (1812) şi epopeea acestui grup a durat până în toamna anului 1940, după punerea în aplicare a ultimului punct din pactul Ribbentrop – Molotov. Pe acest fond, fondurile de arhive recente puse în cercetare scot la iveală noi abordări asupra dezvoltării comunităţii, relaţiilor cu puterea politică, cu celelalte comunităţi din regiune şi cu congenerii din alte zone geografice. O lucrare analitică privind evoluţia etnicilor germani din sudul Basarabiei a avut la bază situaţia efervescentă a evenimentelor aflate în desfăşurare pe continentul european la finalul anilor `30. Pe acest fond, Serviciul Special de Informații a observat cum comunităţile germane din România au început a fi acaparate de către reprezentanţii locali ai Reichului, care au impus norme unitare în toate domeniile vieţii sociale, politice, economice ş.a.m.d. Studiul, amplu, complex şi bine documentat, începe cu condiţiile în care, la jumătatea secolului al XVIII-lea, Rusia a creat condiţii favorabile pentru coloniştii interesaţi a se stabili între Nistru şi Volga. Primele aşezări de colonişti germani s-au format între 1764 şi 1770 în guberniile Ucraina, Cernigorsc şi Petersburg. După anexarea Basarabiei de Rusia (1812), autorităţile au permis stabilirea coloniştilor în sudul regiunii, depopulată de tătari şi moldoveni. Primul grup de colonişti germani a plecat din Württemberg, a rămas temporar în jurul Varşoviei (1812-1813), apoi şi-a continuat drumul spre Basarabia fondând localităţile Cogâlnic, Ceaga şi Sărata. Pentru a facilita stabilirea de alogeni, ţarul Alexandru I a emis Ucazurile din 21 mai 1816, prin care a extins şi asupra Basarabiei prevederile actului din 1763. Drept urmare, afluxul coloniştilor germani s-a intensificat astfel că până în 1850 fiinţau deja 70 de colonii în Basarabia.” (Dr. Alin Spânu)

     GERMANII DOBROGENI – UN SECOL DE ISTORIE (1840-1940)

     „În vara sau toamna anului 1841 și-au făcut apariția în Dobrogea cei dintâi țărani germani. Ei au venit din Berezina, Leipzig și alte colonii din părțile Varșoviei, așezându-se mai întâi la Măcin. Apoi s-au așezat în comuna Acpunar, situată mai spre miazăzi cu vreo 30 de km pe șoseaua de la Babadag. Aceasta a fost cea dintâi colonie nemțească din Dobrogea. Pe la 1840 au pornit o seamă de coloniști germani din Rusia să-și caute o altă patrie. Ei au rătăcit multă vreme prin Moldova pe la Botoșani, Baia, Vaslui- localități care se găsesc și în unele certificate de botez. Alții au stat un an întreg la Ploiești, mai apoi la Burdușani, la 12 km. Spre Nord de Fetești.” (Ion Georgescu, Coloniile germane din Dobrogea, în „Analele Dobrogei”, Anul VII, 1929) „Prezenţa germanilor în Dobrogea s-a sfârşit brusc în 1940, în urma încheierii la 22 octombrie a unei convenţii între România şi Reich-ul german, prin care locuitorii de etnie germană au fost repatriaţi aproape în totalitate în ţara de unde plecaseră înaintaşii lor. Germanii dobrogeni au meritul de a fi reuşit să transforme localităţile în care au vieţuit în comunităţi înfloritoare, rămânând cu o imagine pozitivă în mentalul colectiv al celorlalte etnii.” (Dr. Florian Banu) 80 DE ANI DE LA PLECAREA MINORITARILOR GERMANI DIN DOBROGEA ȘI 75 DE ANI DE LA DEPORTAREA ÎN UNIUNEA SOVIETICĂ „Dincolo de Carpați, germanii din Dobrogea au avut o soartă deosebită, fiind asezați în 40 de localități. Ei s-au stabilit în aceste ținuturi începând cu anul 1841, venind în mai multe etape nu direct din Germania, ci din sudul Rusiei și Basarabia, motivul mutării fiind faptul că țarii nu și-au ținut promisiunile. Dobrogea era în acele timpuri slab populată și aparținea Imperiului Otoman. Cei mai mulți dintre germanii veniți erau țărani. Se ocupau de agricultură și meșteșuguri. Civilizația Dobrogei a fost puternic influențată de prezența acestora. Fascinanta istorie a germanilor dobrogeni a lăsat în urmă localități bine sistematizate, școli și biserici, case impunătoare, proiectate de ei. Au întemeiat cu statornicie gospodării și și-au urmat credința, lăsând în urmă minuni arhitectonice, colonii frumoase, gospodării prospere, mori, ateliere, deschizând bănci populare. Cele mai elocvente exemple sunt localitățile Cogealac și Mihail Kogălniceanu. Anul 1940 vestește o viață grea pentru etnicii germani din Vechiul Regat. Soarta lor a început să fie decisă de alții. Între 1940 – 1943 au fost strămutați de dincolo de Carpați 214.630 etnici germani (15.440 din Dobrogea), sloganul fiind Heim ins Reich. Se termină astfel 100 de ani de viață germană la Marea Neagră. În ianuarie 1945 a urmat deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică. Dintre cei puțini rămași în Dobrogea (1.693), aceia apți de muncă au plecat la Stalino. (Dr. Klaus Fabritius)