Prezentarea cărții-album
MONUMENTELE MIHAI EMINESCU
GHEORGHE JURMA, ERWIN JOSEF ȚIGLA
În cadrul ciclului de prezentare a personalităților culturii române Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București au organizat în 20 martie 2019 o conferință dezbatere în jurul evenimentului editorial: Eminescu și România: o descoperire permanentă. A avut loc prezentarea cărții-album „Monumentele Mihai Eminescu”/ „Die Mihai Eminescu gewidmeten Denkmäler”, autori Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, apărut la Editura „Banatul Montan” Reșița, 2018.
Acest volum a apărut în cadrul proiectului România Centenar, 1918-2018 al Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Tipărirea cărții-album s-a făcut și cu sprijinul financiar al Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetice.
Cu această ocazie a fost prezentat și volumul Ludwig Vinzenz Fischer și traducerile eminesciene / Ludwig Vinzenz Fischer und seine Eminescu Übersetzungen, realizat de cei 2 editori, publicat la Editura „Banatul Montan”, Reșita, 2018 și apărut sub egida Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și dedicat de asemenea Centenarului României Mari (1918 – 2018).
„Eminescu se mira înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată”. (Nichita STĂNESCU)
Au prezentat: Gheorghe JURMA, Erwin Josef ȚIGLA.
Au participat: Christiane Gertrud COSMATU, Subsecretar de Stat, Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele F.D.G.R., Forumul Regional-Regiunea Extracarpatică
Ilustrația muzicală: Ana BOLDEA, Marius BOLDEA. Coordonator proiect: Aurora FABRITIUS.
„MIHAI EMINESCU este steaua polară a culturii românești. Vizibilă nu doar prin superlativele ce i s-au acordat – ca nimănui altcuiva, cât îndeosebi prin imensa bibliografie și aprecierile marilor noastre personalități, argumentând aportul și influența lui Eminescu asupra culturii române și nu numai asupra acestui domeniu. O formulă asemănătoare o folosea Perpessicius: „astrul polar al poeziei românești“. Șerban Cioculescu scria că „este Luciferul nostru, care a ispitit toate domeniile cunoașterii, înainte de a se prăbuși, săgetat“. Posteritatea i-a creat un destin înalt, dincolo de poezie sau limba literară, cum sugerase Maiorescu, în 1889; de la 1902, când intră manuscrisele la Academia Română și începe editarea ineditelor și descoperirea operei ziaristice, atenția se mută pe gânditor („al semnelor vremii profet“), într-o perioadă efervescentă care aduce Marea Unire a românilor de la 1918. De atunci IDEEA Eminescu (de care vorbeau Blaga și alții) devine centrul simbolic din care ies și în care se oglindesc toate manifestările culturii noastre, inclusiv artele vizuale, de la grafica de carte la sculptura statuară. Nicolae Iorga a văzut în el „expresia integrală a sufletului românesc“. Din această perspectivă identitară, ce unora le pare inactuală, figura lui Eminescu deține poziția de vârf în cadrul imaginarului colectiv românesc. Mulți factori, într-o istorie care începe probabil în 1883, explică această dominantă, iar între ei deloc neglijabilă este și prezența publică, în mai toate marile noastre localități, a monumentelor închinate Poetului: busturi, statui, plăci memoriale, care întrețin un dialog vizibil și secret cu chipul lui Eminescu, deci cu destinul și opera lui, cu energia catalitică pe care o propagă.
(…) Albumul de față propune o panoramă reprezentativă a monumentelor închinate lui Mihai Eminescu, a tentativelor atâtor mari artiști de a descifra absolutul eminescian și de a se exprima pe ei înșiși în același spirit, ca dialog necesar în interiorul eminescologiei. Chipul geniului am încercat să-l situăm în context, aducând adeseori și alte imagini ale ambianței naturale sau urbane. Firește că nu am reușit o arhivă exhaustivă, mai sunt statui, case, instituții, precum biblioteci, școli, muzee, colecții, care merită a fi cunoscute și consemnate în imagini fotografice spre mai dreapta lor prețuire. O cartografiere a acestui patrimoniu eminescian ar fi o datorie a tuturor.
În ce privește configurația cărții de față, am căutat să inserăm și câteva poezii sau fragmente eminesciene al cãror mesaj de adâncime încearcă deschideri spre esența întemeietoare a operei, deci spre portretul hiperionic, așa cum s-a mai spus. (…)
Să mai facem o precizare: Cartea aceasta apare la Reșița. În acest oraș nu există un monument Eminescu. Totuși, în ultima parte a secolului al XIX-lea, la Reșița și-a avut câțiva ani redacția și tipografia revista de cultură românească în limba germană „Romänische Revue“, a bănățeanului Corneliu Diaconovici, care a publicat în mai multe rânduri versurile eminesciene prin traducerile reșițeanului Ludwig Vinzenz Fischer. În nr. 6 / 1890, un grupaj de poezii eminesciene este însoțit și de un portret al poetului, gravat de graficianul Curții Imperiale de la Viena, Th. Mayerhofer. Revista însăși este un monument viabil, urmat peste timp de multe alte gesturi luminate de steaua polară a culturii românești EMINESCU…“ (Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, 2018)
