Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (Strada Batiștei nr.15) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și Clubul turistic „Imagini din toată lumea” vă invită miercuri, 21 februarie 2024, începând cu ora 18:00 la conferința cu tematica montană „Iarna prin munții Rila și Pirin”.
Prezintă: Mihail Cernat, inginer „Despre Bulgaria, mulți consideră că știu, doar prin faptul că ne învecinăm la sud, că se merge la litoralul lor mai bine amenajat sau că este tranzitată atunci când se dorește un sejur în Grecia. Iarna, aceeași poveste, cu skiat în stațiunile bulgărești (adică mai pe la baza pârtiilor la un ceai / vin fiert) și petrecut prin restaurante. Însă tot iarna, sunt persoane pasionate cu-adevărat de munte, care pornesc spre a aborda înălțimile munților Bulgariei; vârfuri mai înalte decât cele din România, apropiindu-se de 3000 m altitudine.
Protagonistul evenimentului ne va prezenta imagini hivernale din diverse ture montane și alpine, parcurse împreună cu soția sa, Andreea (echipa MAC), dar și cu camarazi, în frumoșii munți Rila și Pirin. Zăpezi imaculate, cer albastru, dar și nămeți istovitori și viscol, oameni hotărâți de a atinge vârfurile montane la vreme de iarnă. Imaginile vor fi însoțite de explicații și detalieri la fiecare traseu în parte. Fiindcă dezideratul nostru, prin aceste conferințe montane este Cunoașterea. În partea a doua a serii vom expune un material documentar de excepție, un film realizat la prima ascensiune reușită a redutabilului Perete Nordic al JANNU (alt. 7710 m, Himalaya), de către o echipă de alpiniști ruși, fapt pentru care au primit celebrul trofeu Piolet d’Or.
Vă invităm, așadar, la o nouă seară dedicată Muntelui, acoperit de zăpezi, cu trasee interesante; apoi cu o incursiune absolut specială la peretele nordic JANNU din Himalaya.” (Mihail Cernat, coordonator eveniment)
Mihail Cernat: inginer de profesie (absolvent a două facultăți de profil), pasionat de alpinism și mers pe munte, dar și de fotografia de peisaj, precum și de muzica de calitate; a întreprins ascensiuni în Alpi, America de Sud, Asia Centrală, Africa; numeroase trasee montane și alpine parcurse în România; autor de articole publicate în reviste de profil turistic și montan; prezentator și organizator de conferințe cu tematică montană.