Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (Strada Batiștei nr.15) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și Clubul turistic „Imagini din toată lumea” vă invită miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00 la conferința cu tematica montană „Iarna pe Munte”.
Prezintă:
Mihail Cernat, inginer „Ninsorile cad tot mai des și mai mult pe munte; vântul bate deseori cu putere, viscolind zăpada; strat peste strat, se formează nămeții. Însă sunt și zile cu Soare, cer de un albastru senin, conferind vizibilități excelente. Mulți oameni preferă în această perioadă să stea la confortul căldurii din locuințe sau pe lângă pensiuni în stațiunile montane. La povești, mai mult sau mai puțin exagerate. Însă există un grup restrâns de persoane cărora le place iarna; la fel de mult ca celelalte anotimpuri sau poate în mod special, pe fiecare în parte. Pioleții, colțarii fac parte integrantă din echipamentul lor, pe lângă restul celor uzuale. Spiritul temerar, dorința de parcurgere a unor trasee hivernale este mare, o motivație pur ideală, de neînțeles pentru majoritatea lumii.
Protagonistul evenimentului ne va prezenta imagini din diverse ture montane și alpine, parcurse în anotimpul zăpezilor, desfășurate în masive montane diverse: Făgăraș, Bucegi, Piatra Craiului, Retezat, ș.a., cu explicații și detalieri la fiecare traseu în parte. Fiindcă dezideratul nostru, prin aceste conferințe montane este Cunoașterea.
Întrucât ne aflăm în prejma Sărbătorilor de Crăciun, vom asculta tradiționale colinde delectându-ne cu imagini de munte adecvate din trasee de iarnă. Astfel, ne pregătim să întâmpinăm Sfânta Sărbătoarea a Nașterii Domnului. Vă invităm, așadar, la o seară dedicată Muntelui în anotimpul alb, cu trasee interesante și deseori dificile, dar în care vom căuta să simțim plăcerea de a urca pe munte iarna. Sunetul colindelor ne va transpune în magia apropierii Crăciunului.” (Mihail Cernat, coordonator eveniment)
Mihail Cernat: inginer de profesie (absolvent a două facultăți de profil), pasionat de alpinism și mers pe munte, dar și de fotografia de peisaj, precum și de muzica de calitate; a întreprins ascensiuni în Alpi, America de Sud, Asia Centrală, Africa; numeroase trasee montane și alpine parcurse în România; autor de articole publicate în reviste de profil turistic și montan; prezentator și organizator de conferințe cu tematică montană