Concert cu instrumente de percuție-Mircea Ardeleanu


Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 02 iulie 2003 un Concert cu instrumente de percuție, susținut de Mircea Ardeleanu (Elveția).

„După voce, percuția este al doilea instrument pe care oamenii l-au practicat, inclusiv ca mijloc de comunicare” (Mircea Ardeleanu, 20 august 2019)

S-a nascut in 1954 la Cluj-Napoca si a studiat  percutia la Conservatorul din orasul natal dar si in Elvetia, la Basel, devenind apoi artist liber profesionist. Laureat al unor concursuri importante precum Concursul National “Bucuresti” sau Concursul International “Gaudeamus” de la Rotterdam,  a avut numeroase aparitii in cadrul festivalurilor de muzica noua, colaborarile cu compozitorii contemporani avand drept rezultat o serie de lucrari prezentate in prima auditie si dedicate chiar lui.

Concertand atat ca solist cat si ca solist acompaniat de orchestra sau cu ansambluri camerale, muzicianul stabilit in Elvetia are o preocupare aparte pentru promovarea creatiilor tinerilor compozitori, realizand insa si inregistrari cu opusuri apartinand unor nume celebre ale muzicii noi precum Stockhausen, Henze sau Xenakis.

Pe langa activitatea interpretativa, Mircea Ardelean are si o intensa si ampla activitate pedagogica activand ca profesor la Conservatorul din Lugano, si recent ca profesor invitat la alte conservatoare renumite precum cele din Milano, Lucerna, Sankt Petersburg etc. De asemenea, este solicitat sa sustina workshopuri si masterclass-uri in Europa, Asia si cele doua Americi, numarandu-se printre docentii cursurilor internationale de la Darmstadt.