Vernisajul expoziției Pictură și poezie


Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 03.03.2003 vernisajul expozitiei Pictura și poezie”, a artistei plastice Ioana Cândea. Precum reiese și din titlu este vorba de o impletire între cele doua arte, lucrările artistei fiind de fapt ilustrații dupa poeziile a poetelor germane contemporane- Sarah Kirsch și Ulla Hahn. Cu ocazia vernisajului actrița Mihaela Sîrbu va recita din poeziile care au inspirat-o pe Ioana Cândea și care dau în același timp titlul lucrarilor ei.

IOANA CÂNDEA

Ioana Cândea (n. 1949) a fost mai întâi eleva tatălui ei, Ion Mitrea, profesor la Liceul de Arte din Cluj- Napoca, apoi a Anei Lupaş, între 1968 si 1972, la Institutul “Ion Andreescu” din acelaşi oraş.

Artista fixează în aceste lucrări instantanee ale unor stări de spirit, momente de graţie preţioase, lumini fugitive. Ioana Cândea se foloseşte de culorile de apă, care transmit cel mai bine senzaţia de imediat. Ni se arată puţin, ochiul şi memoria sunt lăsate libere, să adauge, să planeze. Reveria e permisă, ba chiar subînţeleasă, oferindu-i-se un delicat suport, de o mereu înnoită sensibilitate.”    (Petre Romoşan)

Născută la 1 aprilie 1949

Studii:

1968-1972:Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu”, Cluj;

1972-1974: Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, Bucureşti;

Expoziţii:

1976 -„Ceramica- tezaur al unei culturi multimilenare”, Muzeul de Istorie, Bucureşti;

1984- Expoziţie personală de desene şi acuarele, Galeria “Tribuna”, Cluj;

1984- Expoziţie personală de desene, Muzeul de Artă, Zalău;

1986- Expoziţie personală de desene şi acuarele, Teatrul Foarte Mic, Bucureşti

1994- Expoziţie personală de acuarele şi desene, Casa de Cultură “Fr. Schiller”, Bucureşti

1996- Expoziţie personală de acuarele, Casa de Cultură “Fr. Schiller”, Bucureşti

Ilustraţii pentru cărţi de copii:

„Fetiţa de aur”, Editura Coresi; „Istoria muzicii pentru copii”, Nicoleta Sima, Editura Creangă; „Extraordinara aventură”, Anadina Lungu; „Pescăruşul”, P. Livigstone; „Poezii”, Anadina Lungu;

MIHAELA SÎRBU

Studii

1991- Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (germanistică), Universitatea Bucureşti

1994- Academia de Teatru şi Film, Bucureşti, secţia Actorie (clasa Prof. Ion Cojar)

1999-2002- participări la numeroase workshop-uri în străinătate

Activitate

1994-2001: actriţă la Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti

Colaborări cu: Teatrul Lofft (Leipzig), Theaterhaus Gessnerallee (Zürich), Teatrul Naţional Timişoara, Theaterstudio Olten (Elveţia), Theatrum Mundi (Bucureşti), Teatrul Româno- American (Bucureşti) şi Studioul Cassandra (Bucureşti)

1996- Fondator al Fundaţiei „Teatrul Fără Frontiere”

Premii:

1992-premiul de debut pentru „Equus” de Peter Shaeffer la Festivalul „I.L.Caragiale”; 1995- premiul II la Festivalul „Lucian Blaga”, Sebeş; 1998- Marele Premiu cu spectacolul „Forever Godard” la festivalul Impulse, Germania; 1999- premiul de interpretare feminină pentru „Anne Frank” la Festivalul Carpatin de Teatru de Studio, Oradea

ULLA HAHN

născută in 1949 in Sauerland

din 1979 lucrează ca redactor pentru literatură la Radio Bremen

1981- premiul Leonce si Lena

1984- premiul pentru literatură al Consiliului Cultural Altena

1985- premiul Friedrich Hölderlin al oraşului Bad Homburg

Despre Ulla Hahn aş spune că are o îndrazneala, sau poate aş denumi-o mai bine zburdălnicie, pe care o transmite în versuri cu sau fără rimă, într-o formă strictă sau liberă, dar niciodată fără formă, pulsând ca ceva exuberant, ca un chiot nebunatic. Jocul vieţii se extinde în jocul scrisului.”  (Karl Krolow)

SARAH KIRSCH

născută pe 16 aprilie 1935 în Limlingerode

din 1968 trăieşte în Berlin (RDG)

1973- premiul Heinrich Heine

1976- premiul Petrarca

1976- intră în conflict cu politica culturală din RDG

Nimeni nu trebuie să citească printre rânduri. Poeta reuşeşte cu măiestrie- si discreţie- să îmbine teme private şi politice, să găsească o paralelă între mişcările din natură şi cele din societate şi să oglindească procese interioare în fenomene exterioare. Niciodată versurile ei nu vor fi ‘generale’ (…); ele se referă concret la timpul şi lumea poetei, chiar dacă Sarah Kirsch creează un peisaj de vis şi rătăceşte prin păduri de basm.” (Rolf Michaelis în ziarul „Zeit”)