Seară literară: TRENUL DE NOAPTE SPRE LISABONA și  ACORDORUL DE PIANE- PASCAL MERCIER

Casa de cultură Friedrich Schiller” în parteneriat cu Editura Vivaldi și cu Swiss arts council PROHELVETIA au organizat în 29.10.2008 lansarea romanelor Trenul de noapte spre Lisabona și Acordorul de piane a scriitorului  elvețian Pascal Mercier. A prezentat:  Sanda Munteanu.

Acordorul de piane (Der Klavierstimmer, 1998, a apărut la Editura Vivaldi în 2008 cu sprijinul Swiss arts council PROHELVETIA; traducător: Sanda Munteanu)

O crimă are loc la Opera din Berlin. Protagonistul masculin al operei Tosca este împuşcat în timpul spectacolului chipurile de legendarul acordor de piane Frédéric Delacroix. Este acesta cu adevărat autorul crimei? Şi dacă da, de ce ? Pentru a elucida acest mister gemenii Patrice şi Patricia – legaţi unul de altul printr-o iubire incestuoasă – revin la Berlin după o despărţire de şase ani. În dorinţa de a se desprinde definitiv unul de altul cei doi hotărăsc să-şi consemneze în scris amintirile legate de evoluţia lor, a iubirii dintre ei şi a vieţii părinţilor – în centrul atenţiei aflându-se tatăl, Frédéric. Iau astfel naştere cele şapte perechi de caiete care cuprind amintirile şi reflecţiile alternative ale gemenilor cu ajutorul unei incursiuni amănunţite în trecutul familiei. Aflăm astfel, încetul cu încetul, din ce cauză Frédéric Delacroix este autorul moral, iar soţia sa, Chantal, autorul real al crimei, ucigându-l în persoana renumitului tenor Antonio di Malfitano pe iubitul ei din tinereţe, care o abandonase, şi în acelaşi timp pe tatăl adevărat al gemenilor. (Sanda Munteanu)

 Pascal Mercier a prezentat, în lectură, două fragmente:

– Patrice, caietul 4: impactul primei întâlniri a lui Frédéric Delacroix cu opera asupra deciziei sale de a deveni compozitor de opere.

– Patricia, caietul 1: un episod ilustrativ din procesul de apropiere care îi duce pe gemeni la incest.

Trenul de noapte spre Lisabona (Nachtzug nach Lissabon, 2004, apărut la Editura Vivaldi în 2007; traducător: Sanda Munteanu)

Ce îl determină pe Raimund Gregorius – un profesor erudit de limbi clasice, renumit pentru conştiinciozitatea, seriozitatea şi profesionalismul său – să părăsească clasa şi gimnaziul la mijlocul orei? Din ce cauză scurta întâlnire cu o portugheză enigmatică trezeşte în el conştiinţa că trebuie să evadeze din cotidianul de până acum? În aceeaşi zi, Gregorius găseşte într-o librărie o carte, al cărei conţinut îl fascinează. Reflecţiile şi panseurile aristocratului portughez Amadeu Inácio de Almeida Prado, de profesie medic, trezesc în el dorinţa imperioasă de a-l cunoaşte pe autor. El ia trenul de noapte spre Lisabona, unde află că Amadeu murise cu treizeci de ani în urmă. Printr-un complex fericit de împrejurări Gregorius reuşeşte să dea de urma unei serii de persoane din familia şi anturajul lui Amadeu. Din discuţiile cu aceştia se înfiripează imaginea complexă şi contradictorie a lui Amadeu, iar reconstituirea personajului evoluează paralel cu prezentarea panseurilor din cartea sa.  (Sanda Munteanu)

Autorul romanului a prezintat, în lectură, două fragmente:

  • Începutul, adică momentul decisiv care îl determină pe Gregorius să renunţe la profesiunea sa.
  • Pater Bartolomeu, fostul profesor, îşi aminteşte de impresia făcută asupra lui de Amadeu în perioada în care acesta fusese elevul său.

Pascal Mercier

Deţinător al premiului pentru literatură “ Marie Luise Kaschnitz” (2006) şi a “Premio Grinzane Cavour”( Italia 2007) pentru cel mai bun roman străin, PASCAL MERCIER (Berna, 1944) – pe numele său adevărat dr. Peter Bieri, profesor de filosofie la “Freie Universität”- Berlin – a atras atenţia cunoscătorilor de literatură încă din 1995, cu romanul său de debut Tăcerea lui Perlmann (Perlmanns Schweigen), urmat în 1998 de Acordorul de piane (Der Klavierstimmer), în 2004 de Trenul de noapte spre Lisabona (Nachtzug nach Lissabon, tradus în 26 de limbi şi cucerindu-şi un loc pe lista de best-seller) şi în 2007 de Lea.

Considerat în momentul de faţă unul din cei mai notorii romancieri europeni, Pascal Mercier s-a impus ca un talent epic viguros şi original îmbinând cu măiestrie unică fantezia debordantă şi ficţiunea cu preocupările psihologului şi ale filosofului şi tratând în diferite variante teme existenţiale majore: componenta iraţională care acţionează în om, însingurarea individului şi lipsa comunicării dintre oameni, libertatea voinţei şi limitele ei, dilemele cunoaşterii şi ale autocunoaşterii, contrastul dintre ceea ce suntem şi ceea ce am vrea să fim, problematica unui creator de artă, potenţialul limbii de a schimba viaţa, lealitatea, moartea etc. (Sanda Munteanu)

Editura Vivaldi oferă publicului cititor o nouă serie de autor cuprinzând operele literare ale

lui Pascal Mercier. Au apărut: Trenul de noapte spre Lisabona(2007) şi Acordorul de piane

(2008) şi urmează să apară Tăcerea lui Perlmann(2009) şi Lea (2010).

 Ecouri din presă

 Trenul de noapte spre Lisabona

  • Trenul de noapte spre Lisabona. Citeşti această carte cu sufletul la gură, n-o mai poţi lăsa din mână. (Gunther Níkel, DIE WELT)
  • “Trenul de noapte spre Lisabona a lui Pascal Mercier este sezaţional. Cea mai bună carte din ultimii zece ani… Un roman de o încredibilă transparenţă şi frumuseţe.” (Christian Jürgens, Bücher, 02/2005)
  • “…o călătorie cu trenul fantastică, spre propria interioritate.” (Otto A.Böhme, DIE ZEIT)
  • “… îi reuşeşte şi de data aceasta să combine – în fraze transparente şi pregnante – o naraţiune captivantă cu problemele existenţiale ale însingurării şi morţii.(Claudia Voigt, SPIEGEL)
  • “Pascal Mercier… reuşeşte să creioneze toate personajele într-un mod fascinant dându-le viaţă într-o limbă excepţională.(Rüdiger Schneider)

     Acordorul de piane

  • “O carte plină de sentimente, plină de gesturi mărunte – o carte care dă dovadă de un extrem rafinament.(Dieter Hildebrandt, DIE ZEIT)
  • “…un roman cu o limbă densă – un roman cu un caracter psihologic pronunţat … care cucereşte prin rafinamentul structurii.(DIE WELT)
  • “ Mercier îmbracă fondul filozofic într-o tragedia familială plină de farmec din punct de vedere psihologic şi extrem de captivantă.” (Manuela Haselberger)