VISURILE, FLORILE IMAGINATIEI
Nume nou în poezie, Cornelia Gheorghe își alege visul ca reper în exprimare, pentru că visând poate pluti într-o lume mirifică . Visând, sufletul vibrează și poate face tot ce dorește…
Așa își construiește împărăția iubirii, iubind și visând și alegând să-și facă altar din flori de mac.Asta desigur spre a aduce mulțumire împlinirii visurilor uitate, cele care strigau după ajutor.Floarea de mac, având ca simbolistică frumusețea la maxim-la sânge,dar și bogăție, fertilitate.Acestea apărute din sângele unor sfinți,sunt omagiate la valoarea adevărată în cuvinte întregite prin iubire
Iubește-mă
de-o trece vara,
și-i câmpul aurit de grâne,
cu macii infloriți
În nopți senine.
Numele volumului își are izvorul în poezia cu același nume.
Poezia în care cărările de vis împletesc melancolii, prin frunzișul colorat al toamnei cu toate ipostazele ei,Le-a dorit calde dorințe-vise- pentru a prinde aripi iubind, înălțându-se.
Strigăt născut din lacrimi
Și o carafă de tăcere.
Adus ca un laitmotiv în poezie,(visul) autoarea își amprentează scrierea, caracterizându-i fantezia
Cobor ușor spre vis în ardoare\
Iarna mi se-mpletește-n vise\
Cununi de vise noi\
Ghiocei, cununi de vise
Îmi legeni visul\
În poezia sa, Cornelia Gheorghe își deapănă tristețea la modul înduioșător,rodnic,frumos….
La Cornelia Gheorghe sensibilitatea este exprimată prin destăinuiri simple, sincere, curat…
Nu urc poteci străine și întunecate\
Nu opresc buze să sărute ploi\
Nu chem vânturi reci\
Culori de suflet,ploaia amintirilor,toamna care străbate ale lumii depărtări,vocile de clopot, mângâierea unui vis, sunt odoare adevărate de evidențiat în împărăția creată..
Gândurile sale stăpânesc un univers întreg.Ea nu vorbeste în versuri despre iubire, ea simte iubirea!Își îmbracă visurile în lumina din Luceferi,când șoaptele vrăjite dezleagă iubirea zidind altarul vieții(minunată exprimare).Aici sentimentul profund de iubire face totul posibil.Poezia care este aleasă pentru a da titlu volumului este de fapt mărturisire acceptată ca exprimare,este o confesare, o destăinuire al propriuluim EU.
Am fost umbra unui suflet chinuit de-un aprig dor,
În lumina înserării țesând voaluri de amor,
Am fost mângâiere albă peste-a inimii durere,
Strigăt renăscut din lacrimi și-o carafă de tăcere.
Am fost toamna ce-a trecut, cu păreri de rău
Prin frunzișul colorat caut iarăși pasul tău,
Să străbatem împreună, lin, cărări de vis
Împletind melancolie într-un ropot interzis.
Dar cum nu are timp de tristeți, aleargă să întâmpine primăvara în flori de vișin,cu fluturii beți prin petale colorate, în glasuri de îngeri în cântări de psalmi.Relația cu Divinitatea este evidentă prin omagiul adus mamei, femeia fiind numită candela aprinsă în veșnicie.
Iubind primește amintirile ca ofrande cu zâmbete de zeiță.Anotimpurile, fluviile de civinte,lacrimile, mâinile mamei,stropii de magie,îmbrățișările,dorurile, toate converg într-un singur punct, icoana vie- mama- acestea cuprinse în curcubee cu aripi ninse.
Uneori pretinde că s-a născut din dorinta de a cunoaște frumusețea,sălbăticia și oamenii acestei lumi, dar atunci înțelesul unui vis este simbolic…
Întreabă ce i-am spune dacă ne invită la o ceașcă de savoare desăvârșită… Eu i-aș răspunde că așa i-aș putea tălmăci mai bine poeziile scrise cu sufletul pentru suflete, răscolite de ploaia amintirilor,nostalgiilor, și visurilor în toamna divină cu miros de gutui.
Se spune că culorile in artă dăruie grandoare luminii sacre,sfinte,care este parte integrantă a vocației artistice(aici scrierii). Așa este la autoarea prezentă aici prin versurile sale pline de gingășii copleșitoare dar și păreri înțelepte despre existență..
Esența scrisului la Cornelia Gheorghe este imaginația iar tema visul, la EA reprezintă esența vieții. Că dacă renunți la dorințe și vise, de ce mai trăiești?
