Contact

Concert: Orchestra Regională de Tineret (Kreisjugend-Orchester) din

Ludwigsburg (Germania).

6_09_ Afis Concert_28.08.15_OK-page-001Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (str. Batisteistr. nr. 15) vă invită duminică, 06 Septembrie, la ora 18.00 la Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18) unde va concerta Orchestra Regională de Tineret (Kreisjugend-Orchester) din Ludwigsburg (Germania). Evenimentul este organizat în colaborare cu Forumul German de Tineret din Regiunea Extracarpatică, cu sediul la București.(Intrarea liberă!)
Între 31 august și 12 septembrie orchestra va întreprinde un turneu în România. În cadrul acestui turneu vor concerta la Agnita, Brașov, Cisnădie, și București.
În data de 18 noiembrie 1989 a fost înființată în mod oficial orchestra de tineret (KJO). Din 1990 a preluat rolul de dirijor José Mali și KJO s-a transformat într-o orchestră de înaltă clasă, devenind un simbol al regiunii. Acestui fapt îi stau drept dovadă printre altele concertele de succes din Franța, Anglia sau Italia. Nivelul de performanță al orchestrei a fost confirmat și de dobândirea locului 2 la un concert internațional de specialitate ce a avut loc la Praga, în 1997. În mai 1998 José Mali și-a luat rămas bun de la funcția sa și a fost numit dirijor onorific. De atunci orchestra este condusă de Roland Haug.
Ar ocupa foarte mult spațiu să menționăm toate activitățiile și concertele acestei orchestre extraordinare. Tot ce putem face este să constatăm faptul că KJO este o componentă indispensabilă a vieții culturale din regiune. Ea este compusă la ora actuală din aproximativ 85 de membri cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani, care sunt selectații fie în cadrul unor preselecții, fie pe baza rezultatelor școlare foarte bune din domeniul muzical. KJO revine constant în centrul atenției prin concerte și turnee speciale, sub conducerea lui Roland Haug.
Numeroasele turnee ale tinerilor muzicieni au avut loc printre altele în Franța, Anglia, Ungaria, Italia, Cehia, Irlanda și Africa de Sud. În 2007 au cucerit chiar și continentul asiatic prin participarea la Festivalul Summer Band de pe insula Jeju din Corea de Sud.
Împlinirea a 25 de ani de existență în 2014 a fost sărbătorită cu două concerte speciale în Ludwigsburg. Orchestra de Tineret reprezintă la ora actuală bucuria de a concerta și a preluat rolul de ambasador al muzicii și în afara regiunii, respectiv țării unde a fost înființată (Germania).