În cadrul evenimentelor dedicate culturii germane și culturii române Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București” și F.D.G. București vă invită marți, 08 mai 2018, ora 18.00, la conferința cu imagini „ARHITECTURĂ ȘI FILM”,
Prezintă: dr. arh. Maria BOȘTENARU …
Participă: Christiane Gertrud COSMATU, Subsecretar de stat, Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică
Coordonatorul proiectului Aurora FABRITIUS
„Această prezentare este despre abordarea integrării clădirilor de patrimoniu în peisaj în două ipostaze: arta media și reconstrucția digitală, care pot fi văzute ca realitatea și virtualitatea în abordarea pe ecran a integrării clădirilor în peisaj. Prezentarea este rezultatul unei misiuni de scurtă durată la Karlsruhe Institute of Technology în cadrul rețelei europene TD1406 „Intelligent Management of Heritage Buildings”. Scopul era compararea felului în care apare patrimoniul în diferite narative, între literatură, film, reconstrucție digitală. Întrucât patrimoniul unori este distrus, narativul este o opțiune de afundare în perioada de glorie a acestuia. Din acest motiv literatura reconstruiește utilizând imaginația, și filmul reconstruieste utilizând reconstrucția digitală. S-au căutat studii de caz similare din Germania, Italia și România, cu accent în principal pe reconstrucția 3D și nu atât pe scanarea 3D. Pentru evaluarea lor a fost folosit chestionarul rețelei TD1406 și interviuri cu specialiști.” (dr. arh. Maria BOȘTENARU) Dr. arh. Maria BOSTENARU a obținut licența în arhitectură, cu specializarea în urbanism, la Universitatea din Karlsruhe, Germania. Titlul de doctor e de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” unde este angajată ca cercetător. A beneficiat de 3 burse Marie Curie de la Comisia Europeană, două dine le la Pavia, Italia, și de o bursă de vizită a Canadian Centre of Architecture, precum și de una a Academiei Maghiare de Științe, unde este membru în corpul public extern. A beneficiat și de o bursă postdoctorală POSDRU și de o bursă postdoctorală Vasile Pârvan la Roma. A fost membră a comitetului editorial al „World Housing Encyclopedia” (SUA) în 2003-2006. Este în mod constant membru în comitetele de management ale unor acțiuni COST ca membru plin, substitut și observator și a fost membru în comitetul de conducere al rețelei europene ESF NeDiMAH, precum și în comitetul științific al organizației interguvernamentale ICOMOS ISCARSAH. În cadrul acestor acțiuni a beneficiat de misiuni scurte în Portugalia și Germania în mod repetat. Este autorul și coodonatorul a numeroase publicații în țară și străinătate
Evenimentul se va desfășura în limba română și germană. Intrarea este liberă