
„Cartea de față — teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen — e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost prezentată într-o sinteză sistematică de părintele Dumitru Stăniloae în Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica și Mistica (1947, 1981). Plecând de la problema precizării relației dintre îndumnezeire și etică, Jürgen Henkel oferă o fină și profundă analiză a acestei opere fundamentale pe care o situează în contextul general al teologiei românești a secolului XX, cu privire specială asupra teologiei mistice.”
(† Serafim, mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei și Europei Centrale și de Nord)
Prezintă: Pr.prof.h.c.dr. dr. Jürgen Henkel
Evenimentul se va desfășura în limba germană și română. Intrarea este liberă. Evenimentul va fi transmis și online prin intermediul platformei ZOOM. Pentru participare în sistem online, transmiteți un e-mail la adresa: cultura@casaschiller.ro pentru a primi în timp util linkul pentru conectare online.