In Memoriam Mihail Diaconescu – O Personalitate a Literaturii Române


Afiș In Memoriam Mihail Diaconescu

Comunicat de presă

  • În cadrul evenimentelor dedicate culturii și literaturii române, Primăria Municipiului București prin Casa de Cultură „Friedrich Schiller” în colaborare cu Editura Betta, Revista și Cenaclul Arena Literară, sâmbătă 8 noiembrie 2025, orele 12.00, găzduiește Comemorarea unei mari personalități a culturii și literaturii române, care a fost romancierul, istoricul literar, teologul ortodox, esteticianul și criticul de artă Mihail Diaconescu.
  • Despre personalitatea și operă vor vorbi prof. Corina Vlad Diaconescu, soția sa,  Prof. univ.dr. Nicolae Georgescu și scriitorii Elena Armenescu, Paula Romanescu și alți scriitori, membri ai cenaclului, după care se vor citi câteva fragmente din romanele sale iar Corina V.Diaconescu va interpreta câteva melodii îndrăgite de autor.

1. Mihail DIACONESCU

Mihail Diaconescu

Profesor univ. dr. ,  Mihail Diaconescu (8 noiembrie 1937 – 21 martie 2020) absolvent al Universității București, Facultatea de Filologie.
A obținut titlul de  Doctor în filologie  al Universității Al.Ioan Cuza din Iaşi în 1972.
A fost lector, conferențiar și profesor universitar dr. de teorie literară, literatură universală și sociologia culturii la Universitatea din Pitești, la Universitatea din București (la Facultatea de Sociologie, Psihologie și Pedagogie, unde a predat un curs de sociologia culturii)  și la Universitatea Spiru Haret.
Laureat al premiului pentru filosofie Mircea Florian acordat de Academia Română.   În 1966 a fondat revista lunară de cultură Argeș, pe care a condus-o ca redactor șef.
      Între 1972-1975 a fost Gastdozent  (Conferenţiar oaspete) la Secția de Românistică din cadrul Institutului de Romanistică al Universității  Humboldt – Berlin,  unde a predat cursuri și a condus doctorate.
.   A publicat 42 de volume (romane ,nuvele, povestiri, tratate de istorie literară, tratate de estetică, tratate de teorie literară, albume de artă).
A fost distins cu mai multe titluri de doctor Honoris Causa.
 Pentru Părintele Dumitru Stăniloae  romancierul, esteticianul și istoricul literar Mihail Diaconescu este „cel mai reprezentativ scriitor al spiritualității românești, începător al scrisului nostru viitor”.
            În unele dintre romanele și tratatele sale de istorie literară sunt evocate personalități, momente și aspecte culturale semnificative din istoria românilor.          
      Mihail Diaconescu a fost considerat un autentic reprezentant al valorilor naționale ale românilor,  totodată un spirit european exemplar.    
    Personalitatea și opera lui Mihail Diaconescu au fost obiectul unor ample prezentări în numeroase lucrări de critică și istorie literară, precum și în dicționare de autori elaborate în România și în alte tari.
       Cele mai importante dintre aceste lucrări sunt volumele monografice: Gh. Bulgăr, Stil și artă literară în proza lui Mihail Diaconescu (București, 200l; Ediția a II-a, Cu un Cuvânt înainte  de Liviu Bulgăr, București, 2004); Valeriu Filimon, Critica arhetipală și fenomenologia narativă (București, 2004); Theodor Codreanu, Mihail Diaconescu. Fenomenologia epică a istoriei românești (București, 2004); Preot Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu, Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative (Constantă,  2005); Ilie Barangă, Noi contribuții bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu, Cu o introducere Bibliografia la operă, de Ion Stoica, Director al Bibliotecii Centrale Universitare București (Onești, 2009);  Ilie Bădescu, Drama istorică a omului creștin în literatura lui Mihail Diaconescu, De la sociologia literaturii la fenomenologia narativă, Contribuții antropologice (Onești, 2010); Monica Duşan, Simbolic, metafizic și monumental în proza lui Mihail Diaconescu (Onești, 2014). Rodica Subţirelu, Mihail Diaconescu, În colecţia Personalităţi contemporane, Fondatori: Rodica Subţirelu, Mihaela Rusu, Doru Dinu Glăvan, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, (Bucureşti 2015), Maria Dohotaru Romanul capodoperă Sacrificiul, epopee națională a românilor, antologie de texte,  (Onești,2019), Rodica Subțirelu Mihail Diaconescu, viața și opera în imagini, (Onești,2020).
   În anul 2013  romancierul, istoricul literar, teologul ortodox, esteticianul şi criticul de artă Mihail Diaconescu a fost propus la Premiul Nobel pentru Literatură.
    Amintim aici câteva dintre volumele sale  
Marele cântec, Roman, 1980; Călătoria spre zei, Roman, , 1982; Speranţa, Roman, 1984; Depărtarea şi timpul, Roman, 1986; Marele cântec, Roman, 1987; Sacrificiul, Roman, 1988; Adevărul retorului Lucaci, Roman, În colectia Columna, 1991; Istorie şi valori, Studii, comunicări, eseuri, articole, 1994; Prelegeri de estetica Ortodoxiei, Vol. I, Teologie şi estetică, 1996;Prelegeri de estetica Ortodoxiei, Vol. II, Ipostazele artei, â 1996; Biserici și mânăstiri ortodoxe , România, Orthodox Churces and Monasteries, Text Terra Mirabilis  de Mihail Diaconescu, 1998, Istoria literaturii dacoromane, 1999; Antologie de literatură dacoromană. Texte comentate, 2003; Nopţi şi nelinişti, Pseudojurnal metafizic, Ediţia a II-a revizuită, Editura Magic Print, Oneşti, 2008. Lainici, Capodoperă a artei româneşti şi europene, 2011; Teologia ortodoxă şi arta cuvântului, Introducere în teoria literaturii, Volumul I, Aspecte generale,  2013; Teologia ortodoxă şi arta cuvântului, Introducere în teoria literaturii, Volumul II, Genul epic, genul liric, 2013,
Teologia ortodoxă şi arta cuvântului, Introducere în teoria literaturii, Volumul III, Genul dramatic, Receptarea operei literare, 2013; Serile la Vulturești, nuvele și amintiri sentimentale, 2016; Icoane din trecut și de azi, Portrete, evocări, mărturii, 2017.
     Romane traduse în franceză, germană, italiană –
-Magnus Cantus, Roman, En francais par Anca Cosăceanu, 1985; Lo Spazio e il Tempo, Traduzione Anca Rodica Similea, 2019; -Die Farben des Blutes, Roman, Berlin, 1976.                                                                                   
Criticul și istoricul  literar Aureliu Goci scria despre Mihail Diaconescu, Grandoarea proiectului domnului Mihail Diaconescu, fenomenologia epică a spiritului românesc , a părut unora covârșitor, chiar depășind slabele puteri ale unui singur condei, dar iată că impresionantul program s-a concretizat cu tenacitate și consecvență, într-o nouă apariție editorială a unui autor activ publicistic și cu o marcantă prezență socială, consemnată atât la catedră, în reuniunile științifice internaționale, în Cetate, cât și în mediile scriitoricești

2. În partea a doua a evenimentului

membrii cenaclului vor citi poezii din creația proprie și cea universală dedicate patriei, unor personalități culturale ș.a.