Expoziția de pictură „Univers mental”, semnată de Corina Chirilă

În perioada 15-28 iunie, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” găzduiește expoziția de pictură „Univers mental”, realizată de artista Corina Chirilă. Expoziția cuprinde o selecție de lucrări, menite să propună publicului o incursiune vizuală în universul ideilor, emoțiilor și cunoașterii. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 18 iunie, la ora 17:00, la sediul Casei Schiller.

Lucrările expuse sunt inspirate atât de propriile trăiri, gânduri și sentimente, cât și de preocupările sale pentru domeniul științific. Astfel, vizitatorii vor descoperi creații dedicate microcosmosului și lumii vii – ilustrând teme precum neuronii, sinapsele și dezvoltarea embrionară – dar și lucrări inspirate de vastitatea macrocosmosului, reprezentată prin galaxii, planete și alte corpuri cerești.

Expoziția include, de asemenea, o serie de creații care valorifică simboluri tradiționale românești și moștenirea culturală transmisă de civilizațiile străvechi. Printre acestea se regăsesc reprezentări inspirate de cultura Cucuteni, vârtelniță și ciclul anotimpurilor, dansul ielelor, hora solară de Sânziene, precum și o poveste agrară exprimată prin limbajul simbolic al motivelor de pe ia românească.

Publicul este invitat să descopere o expoziție care îmbină sensibilitatea artistică, rigoarea științifică și valorile patrimoniului cultural românesc într-un dialog vizual captivant.