Vernisajul expoziției de fotografie „RETROSPECTIVĂ ÎN ALB-NEGRU” realizată de CRISTIAN SENCOVICI


Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 25. 05.2012 cu prilejul aniversării a 55 de ani de la înființarea Casei Schiller vernisajul expoziției de fotografie Retrospectivă în alb-negru, al artistului fotograf  Cristian Sencovici.

 O retrospectivă înseamnă o privire înapoi în timp. Astfel fotografiile expuse prezintă un timp, în care un fotograf amator era bucuros că poate face fotografii, chiar dacă şi numai alb-negru. Fotografia color era prohibitivă ca preţ şi riscantă ca rezultat. Şi atunci te concentrai asupra albului şi negrului din ceea ce te înconjura. Perioada cuprinsă în fotografii nu este prea îndepărtată, 40-50 de ani, dar pe atunci nu credeam că voi ajunge să fotografiez numai color. Astăzi s-au inversat rolurile, este mai scump să lucrezi în alb-negru  Pe deasupra este mai greu să realizezi o fotografie bună alb-negru, pe care să o poţi împărtăşi şi celor din jur. Ea este mai sensibilă, mai profundă şi mai impresionantă decât cea color.

De ce am ales fotografia de natură minerală şi vegetală? Pentru că această parte a naturii are foarte multă răbdare cu noi fotografii, ne aşteaptă până ce ne hotărâm să apăsăm pe declanşator şi nu se schimbă de la un moment la altul, ca oamenii de exemplu. Şi mai este ceva, natura poate fi fotografiată oricând, nu are toane. Arată totdeauna bine, în orice anotimp, la orice oră din zi sau noapte. Trebuie numai să înveţi să o citeşti. Rămân la părerea că fotografia alb-negru va rămâne încă multă vreme fotografia de înaltă clasă. (Cristian Sencovici)

Inginer de drumuri şi poduri din Bucureşti, a umblat, şi datorită meseriei, foarte mult prin ţară. Nu-i de mirare, că deja din tinereţe şi-a procurat un aparat fotografic. Pentru că de la început l-a atras peisajul românesc. Şi asta nu s-a schimbat până astăzi. Deşi între timp fotografiază tot, ceea ce ochiul său format consideră că merită să fie reţinut, inima sa bate mereu pentru peisajul românesc atât de variat. A ţinut cca. 40 de prezentări cu diapozitive la „Casa Schiller” Bucureşti, în ţară şi în Germania