Muzica

Concert susținut de baritonul Victor URSU
acompaniat de Duo pianistic Ana și Marius BOLDEA.

Continuând frumoasa tradiție a seratelor muzicale cu prezentări de muzică clasică, de operă sau prelucrări folclorice Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller” vă invită marți 28 ianuarie 2020, 0ra 18,30 la un concert susținut de baritonul Victor URSU acompaniat de Duo pianistic Ana și Marius BOLDEA.

Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.”                                                                                                                                                            (PLATON ( 429 Î Hr.)

A cânta este cu adevărat un alt fel de a respira.” Rainer Maria RILKE ( 1875-1926)

Repertoriul va cuprinde: Georg Friedrich HANDEL( 1685-1759), Giuseppe VERDI(1813-1901),Wolfgang Amadeus MOZART(1756-1791), Vincenzo BELLINI( 1801-1835), Stanislao GASTALDON(1861-1939), Ernesto de CURTIS( 1875-1937), OsmanPerez FREIRE( (1880-1930), Enrico TOSELLI(1883-1926), Vincenzo di CHIARA(1864-1937), Dan MIZRAHY(1926-2010), Mihai BREDICEANU(1920-2005).

Muzica este o revelație mai mare decât toată înțelepciunea și filosofia.” (Ludwig van BEETHOVEN (1770-1827)

Victor URSU, 1970  –  Cofondator al corului de cameră PRELUDIU condus și astăzi de dirijorul Voicu Enăchescu. Studii particulare de canto cu maeștrii renumiți: Claudia Saghin, Cornelia Gavrilescu, Emil Marinescu, Maria Moreanu, prof. Nicolae Gafton. Solist colaborator al Filarmonicii George  Enescu. 1982 – 2000  Organizator de spectacole muzicale pentru Baroul București cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, împreună cu Corul PRELUDIU și artiști ai Operei Române (Robert Nagy, Mihaela Stanciu, Anda Pop) . 1985 – 1989 Turnee cu Compania de Operă din Milano în Germania, Austria, Elveția, Danemarca, Anglia, Franța. 2006 – 2018 Concerte și serate muzicale la Brașov cu participarea sopranei Anda Pop (Opera Brașov), violoncelistului Anton Niculescu (Filarmonica Brașov), a pianistelor Verona Maier si Ana Maria Negrea.

Ana și Marius BOLDEA, absolvenți ai studiilor universitare de licență și master la Universitatea Naționala de Muzică București, formează un duo pianistic (4 mâini – 2 piane) din anul 2014. Sunt finaliști în cadrul Concursului Internațional de duo Suzana Szörenyi și laureați ai Concursului Internațional Pro piano, la categoria 4 mâini în anul 2015. Au o bogată activitate concertistică, susținând recitaluri de duo pianistic atât în București, cât și în alte orașe din țară. Au participat la masterclass-uri de duo cu pianiștii Octavian Renea, Caterina Vivarelli și Josu de Solaun. Din 2014 sunt colaboratori permanenți ai Casei de Cultură „Friedrich Schiller” din București. Au debutat la Ateneul Român în noiembrie 2017 cu integrala Dansurilor ungare de J. Brahms la 4 mâini, iar în aprilie 2018 susțin la Brașov un recital de duo pianistic în cadrul festivalului de muzică de cameră Brassovia. În  anul 2018 obțin două premii I¸ la categoria pian 4 mâini,  la Concursurile Internaționale „Sabin Păutza” – Reșița și „Pro Piano” – București. În același an, duo-ul face parte din proiectul ,,Connect Arts” și realizează o înregistrare la Radio România. În luna noiembrie 2018, duo-ul obține premiul I la Concursul Național ,,Eduard Caudella” – secțiunea Muzică de cameră –de la Iași. În  2019, duo-ul obține premiul al II-lea la Concursul Național „Mihail Jora”, desfășurat la București, iar în luna mai, duo-ul interpretează Concertul în re minor pentru două piane și orchestră de F. Poulenc la UNMB alături de Orchestra Universitaria sub bagheta lui Alexandru Ganea. În lunile mai și iunie, duo-ul concertează de trei ori pe Scena Mare a Ateneului Român, odată pe Scena Mică, precum și la Ambasada Elveției și la Muzeul Cotroceni. În luna septembrie 2019 duo-ul participă la Concursul Internațional ,,Umanitaria” desfășurat la Milano. Din septembrie 2019 sunt profesori titulari la două dintre Școlile gimnaziale de Arte din București. În noiembrie 2019 -recital la Ateneul Român cu ocazia lansării unui nou număr al Revistei „Memoria”. La 1 decembrie, au susținut la Casa de Cultură din Rădăuți un recital dedicat Zilei Naționale, prin proiectul „Klavier Art”.

Concert: Orchestra Regională de Tineret (Kreisjugend-Orchester) din Ludwigsburg (Germania).

6_09_ Afis Concert_28.08.15_OK-page-001Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (str. Batisteistr. nr. 15) vă invită duminică, 06 Septembrie, la ora 18.00 la Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18) unde va concerta Orchestra Regională de Tineret (Kreisjugend-Orchester) din Ludwigsburg (Germania). Evenimentul este organizat în colaborare cu Forumul German de Tineret din Regiunea Extracarpatică, cu sediul la București.(Intrarea liberă!)
Între 31 august și 12 septembrie orchestra va întreprinde un turneu în România. În cadrul acestui turneu vor concerta la Agnita, Brașov, Cisnădie, și București.
În data de 18 noiembrie 1989 a fost înființată în mod oficial orchestra de tineret (KJO). Din 1990 a preluat rolul de dirijor José Mali și KJO s-a transformat într-o orchestră de înaltă clasă, devenind un simbol al regiunii. Acestui fapt îi stau drept dovadă printre altele concertele de succes din Franța, Anglia sau Italia. Nivelul de performanță al orchestrei a fost confirmat și de dobândirea locului 2 la un concert internațional de specialitate ce a avut loc la Praga, în 1997. În mai 1998 José Mali și-a luat rămas bun de la funcția sa și a fost numit dirijor onorific. De atunci orchestra este condusă de Roland Haug.
Ar ocupa foarte mult spațiu să menționăm toate activitățiile și concertele acestei orchestre extraordinare. Tot ce putem face este să constatăm faptul că KJO este o componentă indispensabilă a vieții culturale din regiune. Ea este compusă la ora actuală din aproximativ 85 de membri cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani, care sunt selectații fie în cadrul unor preselecții, fie pe baza rezultatelor școlare foarte bune din domeniul muzical. KJO revine constant în centrul atenției prin concerte și turnee speciale, sub conducerea lui Roland Haug.
Numeroasele turnee ale tinerilor muzicieni au avut loc printre altele în Franța, Anglia, Ungaria, Italia, Cehia, Irlanda și Africa de Sud. În 2007 au cucerit chiar și continentul asiatic prin participarea la Festivalul Summer Band de pe insula Jeju din Corea de Sud.
Împlinirea a 25 de ani de existență în 2014 a fost sărbătorită cu două concerte speciale în Ludwigsburg. Orchestra de Tineret reprezintă la ora actuală bucuria de a concerta și a preluat rolul de ambasador al muzicii și în afara regiunii, respectiv țării unde a fost înființată (Germania).

Intrarea liberă!

Orchestra de suflători Karpaten ShowHans Groza

DSC_0216_2.Orchestra de suflători „Karpaten – Show” a fost înființată în 1997 la inițiatiava lui Hans Groza, a doamnei Mariana Duliu și a lui Dr. Klaus Fabritius, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Regiunea Extracarpatică. Ei continuă tradiția renumitei orchestre de suflători ce a existat la Casa Schiller în anii 70 și 80 sub conducerea lui Emil Franz și Andreas Bretz și care se numea de asemenea „KARPATEN – SHOW”.  Au fost adesea în turnee organizate de Casa Schiller și filialele Forumului Democrat al Germanilor din România pentru reprezentanții minorității germane la Brașov, Mediaș, Sibiu, Galați, Iași, Constanța ș.a.

Anual au concertat la Bazarul de Crăciun și Festivalul Berii, manifestări organizate de Ambasada Germaniei la București.

Orchestra are un repertoriu bogat şi variat, se pretează la activităţi specifice cum ar fi: festivaluri, congrese, conferinţe, dineuri, simpozioane, expoziţii, baluri celebre e.t.c.
Hans Groza – este un instrumentist şi un dirijor cu multă experienţă, fost solist în Orchestra radio Bucureşti şi orchestra Erfurt Germania, are experienţă şi ca profesor de muzică la catedra pentru instrumente de suflat unde a predat vreme de 15 ani la Şcoala de muzică din Salzburg – Austria

Hans Groza
Tf: 0727309110

Lasă un răspuns