Casa de Cultură „Friedrich Schiller“ și Institutul Goethe din București au organizat 2 evenimente dedicate aniversării a 75 de ani a scriitorului Hans Bergel și anume în 28 mai 2000 Masa rotundă cu participarea scriitorilor Ioana Pârvulescu, Ion Bogdan Lefter, Herbert Grünwald „Literatura și Totalitarismul“ la sediul Institutului Goethe (Str. Henri Coandă nr. 22) și în 19 mai 2000 seara literară Impresii de călătorie la sediul Casei de Cultură “Friedrich Schiller” (Str. Batiştei nr. 15)
HANS BERGEL
Hans Bergel (născut în 26 iulie 1925, Râșnov, județul Brașov, România) în Transilvania, s-a stabilit de la plecarea sa din România în 1968 la München, ca scriitor, jurnalist şi editor.
A fost fratele dirijorului Erich Bergel (1930-1998). În 1939 s-a mutat cu familia la Brașov, unde a urmat cursurile Liceului Honterus. Între 1941 și 1944 a urmat seminarul pedagogic din Sibiu, în ianuarie 1945 a fost aproape de a fi deportat în Uniunea Sovietică, reușind să fugă în ultimul moment din lagăr. Până în octombrie 1945 a stat ascuns la ciobani din Munții Cibinului. Continuă studiile la Sibiu și în 1946 a absolvit liceul. Este angajat ca profesor. În 1947 părăsește clandestin România, dar este prins în Ungaria, extrădat și condamnat la 14 luni de închisoare pentru trecere frauduloasă a frontierei. Reușește să evadeze după 10 luni. Ulterior este recrutat și își satisface serviciul militar în 1948-1949. În 1956, este sportiv de performanță la Brașov. A studiat (fără frecvență) istoria artei și filosofia la București, între 1952–1954, dar în 1954 și-a întrerupt studiile, fiindcă a fost arestat la Cluj pentru „incitare la rebeliune” și condamnat la un an închisoare. Deși a fost eliberat mai devreme, nu i s-a permis să-și reia studiile. A cunoscut scriitorii Alfred Margul-Sperber, Oscar Walter Cisek și Erwin Wittstock, care l-au promovat. În 1951 se căsătorește cu Susanne Schunn, cu care are o fiică și doi fii. Între 1957 și 1958 a lucrat ca redactor cultural la publicația de limbă germană Volkszeitung, care apărea la Brașov. De aici a fost concediat fără preaviz, din motive politice. A fost angajat ca violoncelist la teatrul muzical din Brașov. În aprilie 1959, Hans Bergel a fost arestat pentru a treia oară. Unele manuscrise confiscate s-au pierdut, altele se află în dosarul penal. Tribunalul militar, care l-a judecat în cadrul procesului „grupului de scriitori germani”, încheiat la 15 septembrie 1959 la Brașov, l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică și la 5 ani de pierdere a drepturilor cetățenești. Motivul a fost nuvela istorică „Fürst und Lautenschläger“ („Prințul și bardul“), scrisă cu 12 ani în urmă. Un „prieten” (Eginald Schlattner) i-a arătat Securității că nuvela are un dublu sens, din care unul ostil comunismului. Deși în nuvelă era vorba de secolul XVII, în spatele figurilor istorice s-ar ascunde situația de atunci din România. Hans Bergel povestește cum răspunsul dat de bard prințului care îl arestase pentru că îi încuraja pe cetățenii brașoveni cu îndemnul: „Nu vă lăsați, răzbunați-vă, scoateți-l din oraș!” a devenit cap de acuzare pentru el. Din cei 15 ani la care fusese condamnat, a executat aproape 3 ani de detenție, timp în care a trecut prin 18 temnițe: minele de plumb de la Baia Sprie, fortul Făgăraș, închisoarea de tranzit Codlea, „malmezonul“ din București, închisoarea militară din Timișoara, închisorile Securității de la Arad, Curtici și Brașov, lagărele de muncă forțată Răchitoasa și de pe insula dunăreană Strâmba, fortul subteran nr.13 Jilava. Și încă multe altele. Din 1962 până-n în 1964 a avut domiciliu forțat în Bărăgan, unde l-a cunoscut și pe Corneliu Coposu. După ce a înaintat, fără rezultat, 61 de cereri de grațiere, a fost eliberat din închisoare în 1962, în contextul amnistiei generale a deținuților politici, a putut părăsi Bărăganul și s-a angajat apoi ca muzician la orchestra din Brașov. A fost reabilitat împreună cu ceilalți patru colegi scriitori, în august 1968.
În România comunistă, Bergel a fost condamnat de 3 ori (1947, 1954, 1959) la 15 ani de muncă silnică în urma apariţiei nuvelei sale Prinţul şi bardul (1957).
„Hans Bergel, scriitor de limbă germană din România care a trecut de mai multe ori prin închisoare și a suferit pentru ceea ce a scris. Parabola folosită în nuvela sa “Principele și bardul” critica cenzura din sistemul comunist. Bergel a fost judecat în 1959, împreună cu patru scriitori germani, de Tribunalul Militar din Brașov și condamnat la 15 ani de detenție. Unul dintre prietenii lui studenți l-a trădat și la proces a devenit martor al acuzării. Întunericul sufletului omenesc este insondabil… Unul dintre prietenii lui studenți l-a trădat și la proces a devenit martor al acuzării. Întunericul sufletului omenesc este insondabil“ (Lucia Hossu-Longin, 2016)
Este autor a 30 de volume, coautor al tot atâtor lucrări, autor a peste 1000 de eseuri şi emisiuni de radio. Scrie romane, povestiri, eseuri, poezii, pamflete politice şi traduce în germană proză şi lirică românească. Opera sa a fost tradusă în română, engleză, maghiară, ebraică. Se evidenţiază dintre lucrările sale în proză apărute până acum romanele:
Dans în lanţuri (1977; în română 1994,Editura Arania/Braşov, tradus de George Guţu; în maghiară 1999) şi Când vin vulturii (1996; în română 1998,
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, tradus de George Guţu). Într-un tiraj mare au fost publicate şi lucrările Vulpile în cursă (roman, 1969) şi volumul de povestiri “…şi pretutindeni este Crăciun”, (1988).
Eseistica lui Bergel tratează mai cu seamă probleme de istorie a culturii, în speţă a artei, precum şi de natură filosofică, legate mereu şi mereu de Sudestul Europei. În 1995 a apărut la Editura Arania/Braşov volumul de eseuri Întoarcerea lui Ulise, în traducerea Marianei Lăzărescu. Prefaţa acestui volum este semnată de Peter Motzan. Atât povestirile cât şi eseurile lui Bergel reflectă marea sa pasiune pentru călătorie.
Pentru opera sa literară, Bergel a primit peste 20 de distincţii (Crucea de Merit a Germaniei, premiul Gryphius, premiul Dehio, premiul Mass-Mediei bavareze). De câţiva ani, Bergel trăieşte alternativ în Germania şi Italia.
Ecouri în presă, din peste 700 de recenzii referitoare la opera lui Bergel:
„Bergel oferă o proză de o deosebită vervă şi acuitate. Etalonul său este marea tradiţie.” (Rhein – Neckar – Zeitung, Heidelberg)
„Bergel redă cu excelentă măiestrie evenimente de demult.” (ORF, Wien)
„Povestirile lui Bergel sunt obiecte de artă pe care nu le întâlneşti la tot pasul.” (Die Brücke, München)
„Bergel scrie cu adâncă simţire şi pană sigură.” (Die Welt, Bonn)
„Scriitura acestui mare povestitor este aproape înspăimântător de sigură în concept şi formă. (Literatur und Kritik, Salzburg)
„Descrierile de situaţii sunt la Bergel la fel de fascinante ca şi zugrăvirea caracterelor.” (Arbeiter- Zeitung, Wien)
„Bergel povesteşte captivant şi modern.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
„Îi datorăm transilvăneanului Hans Bergel cărţi curajoase şi cinstite.” (Deutsche Umschau, Düsseldorf)
„Scrisul a devenit pentru mine forma cea mai potrivită de autostăpânire şi de dominare a existenţei mele. Şi întrucât simt, gândesc şi fac ceea ce fac, foarte intens, scriu pe măsura acestei intensităţi, prin urmare cu pasiune. Dacă vreţi, cu obsesie.[…]
Tipul de scriitor căruia îi aparţin preferă să scrie despre realitatea pe care o cunoaşte. Volumul enorm de situaţii, chipuri, întâmplări şi vibraţii spirituale, nici pe departe prelucrat, din peisajul sudestic de odinioară, din care provin, mă va fascina mereu. Nu pentru că provin de acolo, ci pentru că îl cunosc mai bine ca oricine.[…]
Voi scrie întotdeauna despre acele locuri şi întâmplări care mă răscolesc şi care mă inspiră. Aceasta poate fi Noua Zeelandă, Canada, Transilvania, Castilia, Africa de Sud sau Magna Graecia. Călătorind descopăr ceea ce doar bănuiam a fi: că sunt acasă, atunci când mă aflu în lume. Ce ne mai rămâne de făcut acum, la sfârşit de secol 20?“ (Hans Bergel în dialog cu Stefan Sienerth, martie 1992)
