Expoziția de artă fotografică “CARNAVALUL DIN VENEȚIA ȘI CARNAVALUL DIN BASEL”


Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, a organizat  în perioada 5 – 23 oct.1998 expoziția de artă fotografică Carnavalul din Venetia și Carnavalul din Basel, a artistei fotograf Aurelia Leicand din München, Germania.

 Carnavalul venețian oferă oricui posibilitatea de a-și realiza – pentru o clipă  un vis, o inspirație ascunsă, de a observa, fără să fie observat. Toată Veneția este o scenă; toți oamenii sunt actori.”

Carnavalul din Basel prezină o atmosferă cu totul diferită. Nu individul ci “clica”, grupul din care face parte, contează, căci individul se ascunde sub un costum burlesc cu mască, acoperindu-i fiecare centrimetru pătrat”. (Aurelia Leicand)

Pasiunea pentru fotografie este legată de un permanent “dor de ducă”, iar aceste două imbolduri m-au purtat pe multe meridiane. Fireşte că am bătut toate drumurile Europei – de la fiordurile norvegiene şi ţărmurile crestate ale Scoţiei până la vârful cizmei italiene, de pe dealurile însorite ale Lisabonei până la malurile domoale ale Volgăi.

Ceea ce mă atrage în mod irezistibil în fotografie este mişcarea. De aceea prefer marea munţilor şi oamenii peisajului. Oamenii şi instantaneele – un zâmbet în pragul unei case, o convorbire aprinsă în târg, o motocicletă în goană cu patru persoane călare (în Asia)”.

Aurelia Leicand este redactoare, ziaristă şi traducătoare. Născută la Piteşti, a studiat la Universităţile din Bucureşti şi Roma literatura engleză, literatura italiană şi istoria artelor. Printre prietenii şi foştii ei colegi se numără Lori Costescu, Dan Duţescu, Leon Leviţchi, Mircea Popescu şi George Uscătescu.

Din 1965 s-a stabilit la München, în Germania. A lucrat la secţia română a postului de radio Europa Liberă pînă la mutarea acestuia la Praga.

Pasiunea ei pentru fotografie a început în anii `70, lucrând cu filme negative color, apoi alb-negru şi ulterior cu diapozitive. Între 1974 şi 1976 a urmat cursurile de fotografie de la Universitatea Populară din München cu profesorul H. G. Schäfer.

Artista a fost autodidactă în materie de fotografie, datorând foarte mult cunoştinţelor obţinute la cursurile de istoria artei ţinute de profesorii G. Oprescu, Mircea Nădejde, Alexandru Busuioceanu, prof. Toesca (Roma), precum şi de d-na asistentă Lori Costescu.

Din 1976 este membră activă a Clubului fotografic “Action”, înfiinţat de profesorul H. G. Schäfer, participând în cadrul clubului la o expoziţie cu tema “Londra” organizată în 1980 de British Council din München. În 1981 a avut o retrospectivă la “Haus der Begegnung” din München.

A obţinut premii la numeroasele concursuri de fotografie la care a participat, precum şi la reviste de specialitate, unde i-au fost publicate mai multe lucrări. A luat parte cu succes la expoziţiile organizate în urma concursurilor de fotografie la Schleißheim, Herrsching şi Burghausen (Germania). A participat la activităţile grupului literar-artistic “Apoziţia” din München, condus de George Ciorănescu, prezentând serii de diapozitive din diferite călătorii.

Aurelia Leicand a călătorit în toată lumea: din Orientul Mijlociu până în Africa, şi apoi în America de Nord şi de Sud, cu escale din Canada până în Patagonia. În ultimii ani este atrasă în mod special de ţările din Asia de Sud-Est – Tailanda, Birmania, Vietnam, Laos, Cambodgia şi mai ales India.

Începând din primavara anului 1998, Aurelia Leicand şi-a prezentat lucrările la o serie de expoziţii fotografice din Bucureşti:

– “Oameni din lumea largă” (I), 16-30 aprilie 1998 la Fundaţia Culturală Română

– “Oameni din lumea largă” (II), 28 mai-5 iunie 1998 la Casa de Cultură “Friedrich Schiller”

– “Carnavalul din Veneţia şi Carnavalul din Basel (Fastnacht)”, 5-25 octombrie 1998 la Casa de Cultură “Friedrich Schiller”

– “Temple din Asia de Sud-Est”, 5-25 iulie 1999 la Casa de Cultură “Friedrich Schiller”.