Vernisajul expoziției de pictură “FERESTRE”

Casa de Cultura “Friedrich Schiller” a organizat în 10 iulie 2002 vernisajul expozitiei de pictură Ferestre a artistului plastic Ovidiu Murgociu (Germania). A prezentat: criticul de film Giulia Dobre.

Ferestre: Viața e un șantier, în care din zile și întâlniri, calcule, planuri, cești de cafea, cuvinte, minuni, principii și greșeli, întârzieri și amănunte ne construim un adapost. Din care nu ramâne zidul, ci fereastra.

Cum am evada, cum am visa, cum am fi infiniți daăa n-ar fi ferestre?” Ovidiu Murgociu

Ovidiu Murgociu este inginer. Pictura sa stă pe şevalet la fel de bine precum a oricărui mare artist. Pictura sa provine, deci, din acele structuri magice ale ochiului interior care văd, asimilează şi recreează, fără obedienţă în faţa limitărilor scolastice. Ovidiu investighează lumea cu un ochi nou, iar noi suntem spectatorii săi încântaţi.

Peisajele, formele, timpul şi spaţiul lucrărilor sale sunt imaginare. De exemplu, Magrebul niciodată străbătut, care însă i-a dăruit pictorului Murgociu lumina clară, netă, pură, înaltă şi transparentă până la autosimulare. Porţile, ferestrele, simetriile deschid, deşi par că limitează. Asta întrucât inginerul Murgociu ştie perfect în ce sens să monteze balamalele.

Culorile sale rămân şi ele nealiniate. De cele mai multe ori călătoria se întâmplă exclusiv pe firul lor, unice călăuze, dar şi paznici în descoperirea tablourilor lui Ovidiu Murgociu. Majoritatea lucrărilor sale sunt consacrate abstractizării formelor şi motivelor corespondente din lumea reală. În acest sens, ciclurile sale sunt expresia muncii autorului în a eluda încă o dată diferenţele dintre semn şi semnificat, nerenunţând însă la a parcurge spaţii cât mai multe.

Fluxul debordant în care aceste tablouri au fost create le-a adăugat o inconfundabilă tuşă de psihologie polisemică, drept fotografie exemplară a transformărilor sale personale din ultimii ani. Înscrierile seriale de pe pânzele lui Ovidiu nu obosesc niciodată. Ele poartă, lejer şi hipnotic, atent orientate, către cunoaştere, către introspecţie, către LUME.

Ovidiu Murgociu a realizat aici, în mod conştient sau nu, o călătorie iniţiatică, balansând pe lama de cuţit dintre Cultura populară, Emoţie şi Frumuseţe.” (Critic de film Giulia Dobre)

Ovidiu Murgociu

  • nascut în 1965 la Bucuresti
  • absolvent al Institutului de Constructii Bucuresti
  • se stabileste in 1990 in Germania, unde lucreaza in diferite birouri de arhitectura si firme de constructii
  • autodidact in pictura, are prima expozitie in iunie 2000
  • in decembrie 2001 urmeaza o a doua expozitie la Neu-Isenburg.