In cadrul ciclului de conferinţe dezbatere dedicate Bucureștiului, Casa de cultură „Friedrich Schiller” (str. Batiştei nr. 15) vă invită joi 13 noiembrie, ora 17 la evenimentul: Zestrea de arhitectură – de ce sunt Bucureștii altfel. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Forumul Democrat al Germanilor din București şi Asociaţia Istoria Artei.
Cu participarea:
– Prof. Dr. Arh. Peter DERER, „ Bucureştiul, o altfel de moştenire”.(Graniţă de civilizaţii. Dificultăţi de creştere. Alternarea moştenirilor. Stabilizarea profilului propriu. Arhitecţi fără frontiere. Recuperarea decalajului sau…..)
– Dr. Adrian MAJURU, „ De ce sunt Bucureştii altfel”.(Stiluri, Perioade. Domnii. Vremuri faste şi mai puţin faste. Şcoli. Mentalităţi. Împrumuturi. Patrimoniu.)
– Drd. Oana MARINACHE, „Casele Blaremberg şi Filipescu din strada Batiştei”. (Arhiva de arhitectură. Documente. Imagini. Interpretări.)
– Lector. Dr. Arh. Adrian CRĂCIUNESCU, „ De ce Micul Paris nu a fost Mica Vienă sau Micul Berlin”.(Documente. Istorie. Mentalităţi. Spaţiu Public. Memorii. Timpul trecut.)
Cu acest prilej va fi vernisată și o expoziție de fotografie de arhivă bucureşteană.
Ilustraţia muzicală: Cristian BALAŞ (vioară)
Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS
”Este responsabilitatea bucureştenilor să decidă dacă Bucureştii vechi merită sau nu păstraţi. Poate ar trebui organizat un referendum, să se hotărască odată pentru totdeauna dacă partea veche a orasului are sau nu valoare. Bucureştiul vechi ne ajută să înţelegem mai bine cum suntem. Cu fiecare casă ori grilaj dărâmat moare ceva din fiinţa noastră…..Întrebarea este dacă bucureştenii vor să arate că au pedigree, că nu sunt locuitorii unei aşezări noi, fără istorie. Dacă îşi doresc o capitală care se respectă ar trebui să păstreze şi să regenereze zonele protejate din Lista Monumentelor Istorice.”
( Peter DERER, 2006, “Formula AS”}.
„Arhitecţii sunt artişti şi, atunci când au voie să se manifeste şi nu sunt constrânşi de ideile altora, din mâinile lor ies adevărate opere de artă. E adevărat, că aceste opere de artă seamănă, deseori, cu stilul cubist al lui Picasso, dar clădirile ciudate create de artişti fac deliciul turiştilor. Sediul Uniunii Arhitecţilor din România s-a încadrat cu brio în topul celor mai ciudate clădiri din lume, fiind realizat de arhitecţii Dan Marin şi Zeno Bogdănescu. Clădirea pleacă ca un monument istoric şi se termină cu o construcţie realizată în cel mai modern stil, îmbinând vechiul cu noulîntr-un amestec de cărămidă şi sticlă. (Ana STAN, Adevărul, 2014)
« De ce s-a numit Bucureştiul „Micul Paris ? Probabil că această întrebare a avut deja multe răspunsuri. Unul dintre ele ar trebui să aibă o dublă trimitere: una umană, antropologică şi alta de
ambient, arhitectură. Cele două repere se întrepătrund, deşi confruntarea dintre vechi şi nou, la începutul secolului al XIX- lea a fost adesea agresivă. Oraşul se schimbă în cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentaţia, gesturile, accesoriile cotidiene devin aidoma celor de la Paris. Limba franceză era vorbită frecvent pe stradă şi pe anumite paliere sociale, incluzînd aici şi o mare parte din middle class.
Denumirea de Micul Paris vine din uimirea smulsă călătorilor balcanici de un Bucureşti schimbat cu repeziciune, europenizat care elimina punţile care-l legau de Orient şi Balcani. Micul Paris şi-a trăit clipele lui de glorie, iar ceea ce a dat consistenţă acelei epoci şi supranumelui care a renumit-o se mai păstrează astăzi parţial în inelul central al oraşului: case, magazine, palate, adificii publice ş.a.“ ( Adrian MAJURU, „ Bucureşti. Povestea unei geografii umane”, 2007, Editura I.C.R)
Preocuparea pentru ansambluri unitare din punct de vedere arhitectural şi peisagistic se va menţine peste timp în Bucureşti……. La iniţiativa domnitorilor Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbey speţiul românesc începe să se modernizeze prin adoptarea unor modele occidentale……..Fiecare generaţie a familiilor Bibescu- Ştirbey – Basarab-Brâncoveanu a ştiut să preţuiască şi să păstreze coerenţa ansamblurilor arhitecturale.
O mare parte a monumentelor legate de familiile Bibescu – Ştirbey nu mai există astăzi.
Ele constituie însă mărturii valoroase ale trecutului arhitecturii bucureştene care merită amintite în legătură cu foştii lor proprietari şi comanditari. (Oana MARINACHE, “ Patrimoniul architectural ctitorit de familiile Bibescu, Ştirbey, Basarab, Brâncoveanu. Bucureşti şi Judeţul Ilfov”, Editura Istoria Artei, 2013)
