Contact

FENOMENUL BALCIC

afis conf_BALCIC_curbeCiclul de conferinţe dezbatere/ Konferendebatten:

Oameni şi locuri importante în cultura română

FENOMENUL BALCIC

 “BALCICUL este pitoresc– nu e pictural “

Teodor Pallady

 

“…am avut o simţire că locul acesta ori mă aşteptase pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (…). Făceam parte din loc şi locul acela făcea parte din mine.”

                                                                                                             (MARIA, Regina României, „Casele mele de vis”)

Marți,   17.09.2013,  h: 18.00

Participă:

  •  Dr. Doina PĂULEANU, directorul Muzeului de Artă Constanţa: „Balcicul în pictura română”
  • Pavel ȘUŞARĂ, critic de artă: „Balcicul între mitologie și turism”
  • Mihaela DRAGOMIR, preşedinte Elite Art Club Unesco: „Pictori de azi la Balcic”/
  • Dr. Nicolae Serban TANAȘOCA, directorul Institutului de Studii Sud-est europene al         

                                               Academiei Romane: “Semnificația culturală a Balciculu”

 

Expozitie de fotografie: „Balcicul în cultura română” ( prezintă dr. Doina Păuleanu)

Expozitie de pictură:  „Pictori de azi la Balcic”  (prezintă  Mihaela Dragomir)

Ilustrații muzicale: Karpaten – Show (dirijor Hans Groza)

Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS

BALCIC  (sau Balchik în limba bulgară), este un orăşel situat pe ţărmul Mării Negre,în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Intre anii 1913 – 1940 a aparţinut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). In 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
In Balcic se află celebrul Castel (“Cuibul liniştit”), reşedinţa preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală şi de est, în special datoritî colecţiei de cactuşi.
Pentru mult timp oraşul a fost supranumit Oraşul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur. De altfel, întregului ţărm i s-a spus, din aceleaşi motive, Coasta de Argint. In prezent, broşurile din Bulgaria care prezintă oraşulîil numesc “perla litoralului bulgăesc”.
Balcicul are o istorie bogată, putîndu-se observaşsi astăzi urmele multor culturi. A fost creat acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localităţii trace Kruni şi al oraşului grecesc antic Dionissopolis.

CASTELUL “Cuibul liniştit”

In 1924, Regina Maria a vizitat împreună cu pictorul Alexandru Satmari  orașul Balcic şi impresionată de întregul peisaj a hotărât construirea castelului, numit şi “Cuibul Liniştit” (“Quiet Nest” sau “Tenha Juvah” în limba turcă) de cărtre  arhitecţii Augustino şi Amerigo, din Italia, împreună cu decoratorul de grădini Jules Jany din Elveţia. Castelul este de fapt o vilă cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie străjuite de un minaret, îmbinînd elemente ale stilulului maur și mediterean  cu cel al caselor bulgăreşti.

Parcul, amenajat la comanda Reginei de către specialişti, a fost transformat în gradină botanică,

„BALCIC nu a fost pentru noi o cucerire teritorială. El a fost mai mult o descoperire de ordin sufletesc. BALCIC adaugă ceva sensibilităţii româneşti şi, la rîndul său capătă noi înţelesuri şi noi valori mulţumită acestei sensibilități, fără de care ar fi rămas în veci punct geografic.

Destinul a vrut să-i înscrie numele pe harta poeziei şi a picturii. In cultura românească este un mic capitol distinct care poartă numele lui.

Dacă s-ar întruni într-o expoziţie colectivă toate pînzele de inspiraţie balciciană, şi este un lucru care trebuie făcut cîndva, s-ar vedea lămurit cîte viziuni diferite a îmbogăţit şi stimulat Balcicul, pretexte pentru cîte călătorii a oferit.”                                                                                                                                                         (Mihail Sebastian)

 „De unde vine resursa misterioasă a locului ? (…). Un posibil răspuns îl poate oferi, pîna la urmă, tot epoca de glorie a oraşului, aceea în care  Regina Maria, cei mai importanţi pictori şi cei mai de seamă intelectuali români veneau la Balcic nu ca într-un loc obişnuit de odihnă, ci ca într-unul ieşit din scara umană, dacă nu de-a dreptul sacru. Balcicul devine (…) un spaţiu al generozităţii, o adevărată unitate de măsură pentru fondul de sensibilitate al unui grup uman foarte larg, şi nu un instrument de cenzură sau un cîntar necruţător pentru performanţa individuală. Atunci cînd acest fenomen va fi studiat istoriografic şi critic în toată extensia şi profunzimea sa, cînd Balcicul va fi restituit artistic şi moral spaţiului nostru cultural aşa cum se cuvine, arta românească, în ansamblul ei, dar şi resorturile noastre sufleteşti, vor fi percepute mult mai corect şi mai nuanţat.”

                                                                                                   (Pavel Şuşară, “Balcicul, între mitologie şi turism”)

Dacă explorarea iniţială a Balcicului a avut pentru pictorii români după anul 1913 calitatea unei descoperiri, în perioada interbelică micul port maritim a exercitat asupra artiştilor noştri o adevărată fascinaţie, clădită pe plămada din care se nasc marile iubiri. Ajuns în această căldare miraculoasă de reflexe şi tonuri, după cum numea Nicolae  Tonitza aspectul de amfiteatru al orăşelului prăvălit vertiginos, odată cu străzile şi casele sale de piatră, spre mare, creatorii aveau revelaţia unui timp în care curgerea secolelor fusese suspendată, spre a se opri într-un topos abstract şi strălucitor. Era, de fapt, locul pe care imaginaţia lor îl căutase febril, pretutindeni; era spaţiul miracolului biblic, era un colţ din Mediterană cu civilizaţiile sale esenţiale, era tărîmul în care, în sfîrşit înfrăţite, Orientul şi Occidentul puteau fraterniza. Despărţirea de Balcicul interbelic a fost o dramă personală pentru fiecare pictor român; tocmai de aceea, revenirea înseamnă regăsire. O regăsire în care Elite Art Club Unesco a avut  rol dublu, de pionierat şi de mecenat. Expoziţia Arc peste timp deschisă în 2012 în ambianţa Muzeului Naţional Cotroceni reface punţile dintre cele două reşedinţe regale şi pune în valoare, cu puterea argumentelor estetice, calea solară a picturii româneşti.

                                                                                                                                                      (Dr. Doina Păuleanu)

„In BALCIC a rămas atîta istorie şi atîta dragoste de artă, încît nu putem şi nici nu vrem să îl dăm uitării.

Readucerea spiritului său în spaţiul artistic contemporan este o misiune pe care ne-am asumat-o şi în care credem cu adevărat. Dar întâi de toate, Pictori de azi la Balcic este un proiect de suflet care dovedeşte că Viitorul înseamnă cultură.”                                                                                                                       (Mihaela Dragomir)

 Un Balcic oniric

“Există un dicţionar pe care adesea l-am consultat, Dicţionarul lucrurilor imaginare. El reuneşte toate aceste spaţii utopice constituite mental de-a lungul secolelor, spaţii unde nimeni n-a locuit şi pe care totuşi, în imaginaţie, generaţii e-a rîndul le-au locuit….insule departe de lume, paradisuri terestre, oraşe închipuite. (…) Copil fiind, pentru mine Balcicul a avut acest statutŞ era un loc imaginarancorat în real prin zeci de detalii provenind de la prietenii familiei. (…) De atătea ori auzisem refrenul nostalgic “Balcic, mon amour !’’ (…) Balcicul a devenit pentru mine un loc imaginar ca acelea din celebrul Dicţionar. Nu-l localizam, dar de existenţa lui nu mă îndoiam. (…) Oraş al pictorilor, utopietivală, fantezie nocturnă. Blacicul este toate acestea….Balcicule un mit !

                                                                                                                                                    (George Banu, Paris)