Contact

Expoziție de fotografie “Bucuria Florilor“

Casa de Cultură “Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București vă invită să vizitați expoziția de fotografie “Bucuria Florilor“, realizată de dr. Klaus Fabritius, în perioada 23.04.- 09.05.2019 (luni-vineri), între orele 10.00 -17.00.
„Florile sunt simboluri frumoase ale Naturii, prin care ea ne arată cât de mult ne iubește” (Goethe, 1749-1832)

Prezența florilor în pictura universală pare a fi condusă de cuvintele scrise de pictorul Henry Matisse (1869-1954): „Sunt flori peste tot pentru cine vrea să le vadă”!
„Admirația și apropierea de flori exprimă cu siguranță pacea sufletească, aducând cu sine echilibrul din natură și echilibrul naturii cu omul. Civilizația monahală presupunea încă din timpuri străvechi și existența unei grădini lîngă biserică sau mănăstire, la început cu plante medicinale și cultivarea celor farmaceutice. Putem crede în puterea florilor!
Cultul florilor însuși reprezintă o expresie a civilizației, floristica presupune producerea, îngrijirea, design-ul și desfacerea florilor. Ikebana japonezilor, aranjamentul floral este încărcat de simboluri, presupunând reguli, urmărind asimetria, forma imperfectă, neregularitatea, fragilitatea, delicatețea…..ridică aranjamentul florilor la rang de artă. Putem crede în puterea florilor!
Iată câteva nume care dovedesc cert că florile au constituit un omagiu adus frumuseții naturale de către peneluri rămase puncte de referință, reprezentând în fapt cele mai populare subiecte de studiu în artele vizuale. Au adus acest omagiu, printre alții Paul Cezanne, Vincent van Gogh, Eduard Manet, Claude Monet, August Renoir, Marc Chagall, Pablo Picasso…..
Arta picturii românești nu este mai prejos cu nimic, există floriști de marcă printre clasicii recunoscuți și apreciați în lume: Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Nicolae Dărăscu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Constantin Piliuță, Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba…..
Sigur scriitorii noștri dedicați cântării naturii și florilor nu au dezamăgit de secole. Amintim numai câțiva: Dimitrie Anghel, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, George Balăiță, Marin Sorescu…” (Dr. Klaus FABRITIUS)